Reporter: Care este ideea înfiinţării ACRM, în condiţiile în care există, de mulţi ani, o asociaţie a producătorilor de mobilă pe piaţa noastră?
"Piaţa mobilei va creşte cu 10-12%"
Ziarul BURSA #Companii / 5 mai 2015
• (Interviu cu Iuliu Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Clubul Român de Mobilă)
Piaţa mobilei ar urma să crească, anul acesta, cu circa 10-12%, după cum ne-a spus Iuliu Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Clubul Român de Mobilă (ACRM), în cadrul unui interviu.
Domnia sa ne-a declarat: "Partea de construcţii şi imobiliare a început să se dezmorţească, antrenând şi sectorul nostru. Partea de export merge destul de bine, există cifre încurajatoare care să ne arate că mobila noastră, cel puţin cea din lemn masiv, este apreciată pe pieţele externe".
În prezent, sectorul mobilei se ridică la o valoare de 2,2 miliarde euro. Potrivit reprezentantului ACRM, în 2008 această valoare era mai mică, însă faptul că au fost închise anumite firme a condus la o mai bună organizare a sectorului.
"Dacă în 2008 valoarea pieţei era de 1 miliard şi ceva de euro, acum, prin scăderea numărului de firme, dar prin tehnologizare şi servicii, a crescut cifra de afaceri", a adăugat domnul Moldoveanu, subliniind că în industria mobilei lucrează aproximativ 55.000-57.000 de oameni, de la 100.000 de persoane - numărul lucrătorilor în domeniu, în anul 2008.