PIAŢA MONETARĂ DIN CE ÎN CE MAI TULBURE Vârf de 500% dobândă acceptată

Andreea Arcereanu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 octombrie 2008

Pe piaţa monetară lucrurile sunt din ce în ce mai tulburi, iar dobânzile continuă să crească depăşind nivelul de 100% în cazul depozitelor overnight pentru sumele plasate. Motivul cel mai important invocat de dealeri este că speculatorii străini care au realizat operaţiuni swap mizând pe deprecierea leului vor să finanţeze poziţiile şi nu găsesc lei pe piaţă. Aceştia au acceptat dobânzi de până la 500% potrivit dealerilor.

Pe piaţa la vedere tranzacţiile s-au derulat la dobânzi care depăşeau nivelul de 100% ne-au mai spus dealerii din băncile comerciale.

Rata medie a dobânzii ROBOR afişată în prima parte a zilei de ieri de BNR a fost de 57% în cazul depozitelor overnight. În sesiunea anterioară ROBOR a avut un nivel de 53,28%.

În aceste condiţii băncile care au titluri de stat în portofoliu şi ar putea obţine finanţare de la BNR în schimbul unei dobânzi de 14,25% pot câştiga ar putea avea de câştigat.

"Întrucât avem un respect faţă de sistemul bancar, faţă de autoritatea de regelmentare, şi faţă de concurenţi nu facem speculaţii pe piaţa monetară", ne-a declarat Radu Graţian Gheţea preşedintele CEC Bank, o bancă cu titluri de stat în portofoliu.

Dealerii consideră că băncile care au lichidităţi au preferat să fie prudente şi să nu îşi plaseze banii.

"Nu putem vorbi despre o neîncredere a băncilor unele în altele, ele nu îşi plasează banii între ele întrucât nu există bani care să poată fi plasaţi", ne-a declarat Georgiana Constantinescu, analist al Credit Europe Bank.

Pe de altă parte Otilia Ciotău economist şef al Piraeus Bank spune că nu există titluri de stat iar băncile care puteau să se împrumute de la BNR au făcut-o deja.

Situaţia de pe piaţa monetară ar putea rămâne incertă şi în şedinţele următoare. "Cât timp nu există semne că s-ar putea injecta lichiditate în sistem nu ne putem aştepta la o relaxare a dobânzilor", ne-a declarat Georgiana Constantinescu. De mâine începe o nouă perioadă de constituire a rezerzelor obligatorii, prin urmare nevoia stringentă de lichiditate a băncilor locale s-ar putea diminua. Potrivit regulamentului, nivelul rezervelor obligatorii trebuie să fie depus integral la sfârşitul lunii. Totuşi băncile preferă să calculeze o medie zilnică a lichidităţii de care au nevoie, deci o relaxare a dobânzilor este foarte puţin probabilă, mai explică dealerii. Dobânzile mari din piaţă au apreciat leul până la un curs sub nivelul de 3,6 lei pentru un euro precizează dealerii. Ei spun că acei jucători străini care mizau pe deprecierea leului, au preferat să vândă euro şi să-şi închidă poziţiile.

Băncile nu ar trebui să transfere creşterea dobânzilor de pe piaţa interbancară în relaţiile cu clienţii, spun dealerii din piaţă. "E greu de spusce vor face băncile, depinde de fiecare bancă şi de cum se negociază contractul", apreciază Georgiana Constantinescu.

La rândul său Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, spune că băncile trebuie să ţină cont de faptul că resurele nu se rezumă la sumele atrase de pe piaţa interbancară ,există şi capitalurile proprii, sumele atrase de la clienţi, sau alte tipuri de resurse.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Desi BNR si alti specialisti din domeniu dau asigurari de stabilitate, bancile unele,, tam-nisam", anunta clientii in scris de cresterea dobanzilor la creditele in lei pana la 25-30%.

    Este un abuz. Nu am vazut in ziare nici la TV, vreun raport care sa arate in clar ca o banca are pierderi.Se acopera ,,prostioarele"facute anterior, se scot castanele din foc cu mana ,,tineretului"care s-a imprumutat la greu de la banci cu credite cu dobanda variabila obligatorie. Protectia Consumatorului ce zice? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb