BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a crescut la 1,38%, de la 1,33%, valoarea înregistrată în ziua anterioară.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a crescut la 1,09%, de la 1,05%, valoarea din şedinţa precedentă.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 1,52%, ROBOR la 6 luni - la 1,65%.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2021, este de 1,25%.