BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 5,77%, de la 5,78% în sesiunea anterioară.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut la 5,48%, de la 5,49%.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,81%, ROBOR la 6 luni - la 5,87%.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2024, este de 5,86%.