BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în creştere la 2,88%, de la 1,90%, valoarea înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a urcat la 2,57%, de la 1,56%, valoarea şedinţei anterioare.
Indicele ROBOR la 3 luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile de la noi se împrumută între ele) a stagnat la 3,24%, valoarea şedinţei precedente.
ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
Totodată, ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, a crescut la 3,46% de la 3,45%.