Dobânzile pe termen foarte scurt au urcat, vineri, comparativ cu şedinţa precedentă şi se situează sub nivelul dobânzii de politică monetară de 6,25%.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 3,77% pe an, faţă de 2,06% în şedinţa precedentă, iar dobânda la depozitele overnight plasate (ROBOR) a ajuns la 4,27% pe an, faţă de 2,56% în şedinţa anterioară.