Dobânzile overnight pe termen foarte scurt au crescut în şedinţa de tranzacţionare de vineri.
Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 1,26%, în creştere de la 0,65% în şedinţa de vineri, iar dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a urcat la 0,8%, de la 0,23%.
Potrivit surselor bancare, variaţiile relativ mari ale dobânzilor faţă de şedinţa precedentă sunt cauzate de intrarea în perioada de la sfârşitul lunii, când instituţiile de credit trebuie să păstreze rezerve minime obligatorii în conturi deschise la BNR.