Dobânzile pe termen foarte scurt au crescut, ieri, comparativ cu şedinţa precedentă, dar se situează sub rata dobânzii de politică monetară de 6,25%.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 4,27% pe an, faţă de 4,12% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a ajuns la 4,77% pe an, faţă de 4,62% în şedinţa anterioară.