Piaţa rusească de bijuterii este mult mai importantă decât cea americană"

ELENA MAFTEI
Ziarul BURSA #Companii / 28 noiembrie 2013

Piaţa rusească de bijuterii este mult mai importantă decât cea americană"

Interviu cu Gianni Lazzaro, designer de bijuterii

Piaţa de bijuterii din Rusia este mai importantă decât cea americană, opinează Gianno Lazzaro, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri români de bijuterii.

Creatorul a lansat, recent, colecţia Mistero, în cadrul unui eveniment de deschidere a magazinului autohton de bijuterii Sabion, în centrul Capitalei.

Gianni Lazzaro ne-a vorbit, într-un scurt interviu, despre arta de a crea bijuterii şi despre creaţiile sale.

Reporter: De unde vine numele de Mistero?

Gianni Lazzarro: În cadrul celei mai recente colecţii pe care am realizat-o, am folosit, în general, contraste simple, între două culori, iar unde am ales utilizarea pietrelor am încercat să dau expresivitate lucrării prin culori intense, care trăiesc. Astfel de abordare se adresează celor care înţeleg să îşi raporteze echilibrat viaţa la eternitatea unei pietre, care înţeleg ca fiecare clipă trebuie trăită, care recunosc că uneori eternitatea poate dura doar o secundă şi toate acestea se întâmplă în ceea ce numim misterul vieţii". Colecţia Mistero emană un aer tineresc şi proaspăt şi este dedicată tuturor celor care iubesc viaţa şi o trăiesc din plin.

Colecţiile mele sunt inspirate din mai multe elemente. Acum doi ani am avut ca temă natura, anul acesta am început să mă inspir din tema florală, iar pentru început am ales o lalea. Nimeni nu a folosit această idee.

Reporter: Care este "vedeta" colecţiei?

Gianni Lazzarro: Vedeta colecţiei nu poate fi doar una. Pentru mine toate sunt frumoase, creaţiile sunt făcute pentru toate gusturile, pentru oameni din ţări diferite, care au culturi diferite. Sunt bijuterii simple, care pot fi purtate ziua, sunt piese sofisticate care pot fi purtate la ocazii speciale şi sunt lucruri deosebite, pentru seară.

Reporter: Ce piesă a fost creată cel mai greu?

Gianni Lazzarro: Până în acest moment, cea mai grea temă pe care am avut-o este colierul cu piatră de lună albă, pentru că piatra de lună albă este neutrală, nu are viaţă, nu luceşte, nu străluceşte şi, totuşi, puse împreună, au căpătat viaţă, a fost o tematică foarte complicată. Acum am început tema florală, iar de la lalele vom trece la orhidee. Orhideea este o floare foarte complicată şi nu poate fi creată uşor. Trebuie să facem colecţii şi bijuterii care să se şi vândă, nu putem crea bijuterii care să fie excentrice. O dată la 3-4 ani, piesele care nu se vând sunt topite şi refolosite.

Reporter: Ce alte tematici mai abordaţi?

Gianni Lazzarro: În urmă cu doi ani am avut tematica "Back to nature", acum avem "Mistero", iar pentru următoarea expoziţie vom avea ca temă amulete şi obiecte purtătoare de noroc, respectiv simbolistică. Pentru pregătirea viitoarei colecţii vom avea nevoie de cel puţin un an.

Reporter: Care este valoarea colecţiei?

Gianni Lazzarro: Este o valoare foarte mare, spirituală, mult mai puţin contează valoarea financiară. Valoarea este cu atât mai mare cu cât raportul de muncă este mai mare şi nu poate fi estimată; poate ajunge la zeci de mii de euro. Până la finalizare, un model poate costa între 3.000 şi 10.000 de euro.

Reporter: Cu cine colaboraţi pe plan internaţional?

Gianni Lazzarro: Cu diverse case de bijuteri. Ne prezentăm colecţiile în cadrul expoziţiilor mari de bijuterii şi de acolo vin clienţi din toată lumea. Avem clienţi în Australia, în America, în Rusia, care este o piaţă foarte importantă, mult mai importantă decât piaţa americană şi, de asemenea, în Azerbaidjan, Armenia, Finlanda, în toate colţurile lumii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb