PIAŢA VALUTARĂ  Dealerii nu se aşteaptă ca aprecierea euro să dureze

Larisa Manolescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2013

Euro s-a apreciat, ieri, faţă de leu, cu 0,62 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4366 lei/euro.

Euro a început şedinţa de tranzacţionare de ieri la nivelul de 4,4215 lei, coborând uşor până la 4,4123 lei.

Euro a revenit, apoi, în jurul valorii la care a deschis sesiunea, stagnând în jurul acestui nivel, în următoarele ore ale zilei, apreciindu-se apoi la 4,4358 lei.

Moneda europeană a înregistrat, ulterior, aprecieri şi deprecieri nesemnificative, care au dus-o până la 4,4379 lei, în jurul orei 16:00. Spre finalul şedinţei de tranzacţionare, cursul a fost caracterizat de fluctuaţii reduse, până la un nivel de 4,4418 lei/euro, în jurul orei 17:00.

Moneda naţională s-a depreciat, ieri, într-o piaţă caracterizată de volume de tranzacţionare mici şi lichiditate redusă, în care s-au înregistrat ordine de cumpărare de la primele ore ale sesiunii. Dealerii nu se aşteaptă, însă, ca această apreciere a monedei europene să fie de durată. În ceea ce priveşte piaţa secundară a titlurilor de stat, cele pe termen scurt au înregistrat deprecieri, ne-au mai declarat sursele din piaţă.

Pe de altă parte, monedele din regiune nu au înregistrat evoluţii semnificative.

Dolarul s-a apreciat, la rândul său, cu 0,53 bani faţă de leu, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare anterioară, Banca Centrală afişând un curs de referinţă de 3,2682 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6089 lei/franc, faţă de 3,6134 lei/franc, în şedinţa precedentă.

Preţul aurului a urcat, ieri, la 138,81 lei/gram, de la 137,47 lei/gram, nivel stabilit în şedinţa anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb