PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a apreciat la 4,4343 lei

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 octombrie 2015

Euro a urcat, ieri, faţă de leu, cu 0,84 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4343 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,433 lei/euro şi un maxim de 4,4405 lei/euro.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "bune", ne-au declarat surse bancare.

În ceea ce priveşte piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor pe 7-10 ani a coborât cu 2-3 puncte de bază, ne-au precizat aceleaşi surse.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1038 dolari, în creştere cu 0,18% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,1005 dolari şi un maxim de 1,1053 dolari.

Dolarul american s-a apreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 3,36 bani, fiind cotat la 4,0171 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a urcat la 4,0994 lei, de la 4,0933 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 150,812 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 150,093 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb