PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,4474 lei

Marius Constantin
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 mai 2015

Francul creşte cu 2,7 bani

Euro s-a apreciat, marţi, faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4474 lei/euro, în urcare cu 0,19 bani, faţă de şedinţa precedentă.

Pe piaţa interbancară, şedinţa a deschis la 4,4545 lei/euro. Pe parcursul zilei, euro a urcat până la 4,4585 lei/euro, iar minimul s-a situat la 4,4415 lei/euro, ne-au declarat surse din domeniu. În jurul orei 17:00, moneda europeană era tranzacţionată la 4,448 lei/euro, faţă de 4,452 lei/euro luni.

Pentru zilele următoare, dealerii bancari consideră că euro va avea o creştere uşoară. Şedinţa s-a prezentat "calmă", iar volumele tranzacţionate "au fost mai mari decât ieri, dar puţin sub medie", au declarat surse din domeniul bancar. Pe piaţa secundară a titlurilor de stat s-au înregistrat scăderi de randament de 3-4 puncte de bază, faţă de luni.

Pe de altă parte, dolarul american a crescut cu 7,11 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,9725 lei, faţă de 3,9014 lei în şedinţa precedentă. Potrivit dealerilor, pe interbancar, euro-dolar a deschis la 1,1317 dolari. Pe parcursul zilei, euro-dolar a atins maximul de 1,133 dolari şi a coborât până la 1,1123 dolari.

La ora 17:00, cursul euro-dolar era cotat la 1,115 dolari, faţă de 1,14 dolari în şedinţa de ieri. Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,2671 lei, majorându-se de la valoarea de 4,2401 lei, anunţată anterior. Pe piaţa interbancară, euro-franc a deschis la 1,0504 franci, aceasta fiind şi valoarea maximă înregistrată azi. Pe parcursul zilei a coborât până la 1,0408 franci, iar la ora 17:00 euro-franc se situa la 1,0434 franci, comparativ cu 1,046 franci în şedinţa de luni. Gramul de aur a fost cotat la 155,8902 lei, în urcare cu 1,6146 lei, comparativ cu 154,2756 lei, valoare stabilită în şedinţa anterioară.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb