Euro a urcat luni, faţă de leu, cu 0,60 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5733 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,5713 lei/euro şi un maxim de 4,5753 lei/euro, potrivit unor surse bancare.
Pe pieţele externe, luni, în jurul orei 16:40, un euro era tranzacţionat la 1,1210 dolari, în apreciere cu 0,14% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc luni, până la ora menţionată, între un minim de 1,1172 dolari şi un maxim de 1,1220 dolari.
Dolarul american a crescut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 0,01 bani, fiind cotat la 4,0906 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 4,2046 lei, de la 4,2091 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 163,3566 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită vineri, de 165,1775 lei.