Euro a coborât, ieri, faţă de leu, cu 0,42 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4994 lei/euro.
Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,498 lei/euro şi un maxim de 4,507 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.
Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "normale", au precizat aceleaşi surse.
Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a înregistrat modificări modeste faţă de şedinţa precedentă.
Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:15, un euro era tranzacţionat la 1,084 dolari, în scădere cu 0,66% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,0833 dolari şi un maxim de 1,0913 dolari.
Decizia Fed de miercuri, de majorare a dobânzii cheie, pentru prima oară după 2006, cu 0,25 puncte procentuale, a fost privită pozitiv în piaţă. Cei zece reprezentanţi ai Fed participanţi la şedin a de politică monetară au decis în unanimitate ca dobânda cheie să fie majorată de la un interval de 0%-0,25% la 0,25%-0,5%, fiind prima măsură de acest tip din ultimii peste nouă ani. De asemenea, board-ul directorilor Fed a majorat dobânda cu discount aplicată împrumuturilor acordate băncilor comerciale prin intermediul facilităţii cu discount de la 0,75% la 1%. Pieţele financiare anticipau decizia Fed, având în vedere recentele date statistice care arată că economia americană creează noi locuri de muncă într-un ritm susţinut.
Dolarul american s-a apreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 2,09 bani, fiind cotat la 4,1456 lei.
Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a scăzut la 4,1571 lei, de la 4,1665 lei, valoare anunţată anterior.
Gramul de aur a fost cotat la 142,1166 lei, în creştere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 141,2039 lei.