PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a depreciat la 4,5942 lei

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 noiembrie 2017

Euro a scăzut, vineri, faţă de leu, cu 0,39 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5942 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,594 lei/euro şi un maxim de 4,597 lei/euro, valoare care a fost înregistrată în debutul şedinţei, ne-au declarat surse bancare.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de vineri au fost "mici", iar volatilitatea "scăzută", au precizat aceleaşi surse.

Pe pieţele externe, vineri în jurul orei 17:30, un euro era tranzacţionat la 1,1613 dolari, în depreciere cu 0,39% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1658 dolari şi au avut loc, până la acea oră, între un minim de 1,1603 dolari şi un maxim de 1,169 dolari.

În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice din Statele Unite ale Americii, o analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" punctează: "Productivitatea muncii a accelerat în T3 (ritm trimestrial de 3%, în urcare de la 1,5% în T2), evoluţie care exprimă premise de continuare a ciclului investiţional pe termen scurt. De asemenea, pe piaţa forţei de muncă climatul pozitiv s-a consolidat recent: solicitările iniţiale de ajutor de şomaj au scăzut cu cinci mii la 229 mii săptămâna trecută (23-27 octombrie, n.r.), iar cele existente s-au diminuat cu 15 mii la 1,9 milioane în a treia săptămână din octombrie. Preşedintele Trump l-a nominalizat pe Jerome Powell (membru al Comitetului de Politică Monetară din 2012) pentru conducerea FED din 2018. Administraţia a oferit noi detalii cu privire la planul de reformă fiscală, printre care introducerea unui plafon de deductibilitate pentru costurile cu dobânzile la creditele ipotecare şi diminuarea taxei pe profit la 20%".

Dolarul american a coborât în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară, cu 0,25 bani, fiind cotat la 3,9454 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 3,9491 lei, de la 3,9499 lei, valoare anunţată joi.

Gramul de aur a fost cotat la 161,7309 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 161,9939 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb