BNR a anunţat, ieri, un curs de schimb de 4,4339 lei/euro, moneda europeană depreciindu-se cu 1,28 bani faţă de şedinţa anterioară.
În jurul orei 16:30, băncile cotau, ieri, euro în jurul 4,429 lei, acesta reprezentând şi minimul din întreaga şedinţă, potrivit surselor din piaţă.
Ziua de tranzacţionare de ieri a fost una dintre cele mai liniştite din anul acesta, în materie de volume tranzacţionate, potrivit dealerilor. Aceştia ne-au spus că volumele au fost foarte mici, iar evoluţia monedei naţionale nu se înscrie într-o tendinţă de depreciere, ci este supusă unei perioade estivale.
Paritatea monedelor din regiune faţă de euro a scăzut, însă mai curând pe fondul factorilor interni şi nu din cauza contextului internaţional, au mai spus dealerii.
Dolarul s-a apreciat, ieri, cu 0,05 bani faţă de leu, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare de luni, Banca Centrală afişând un curs de referinţă de 3,3814 lei/dolar.
Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,5857 lei/franc, în coborâre faţă de şedinţa precedentă, când paritatea monedei elveţiene faţă de leu a fost 3,6036 lei/franc.
Preţul aurului a scăzut în şedinţa de ieri, la 139,10 lei/gram, de la 139,71 lei/gram, nivel stabilit în şedinţa anterioară.