Pierre-Olivier Gourinchas, FMI: "Ritmul creşterii economiei mondiale rămâne unul modest"

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 ianuarie

Pierre-Olivier Gourinchas, FMI: "Ritmul creşterii economiei mondiale rămâne unul modest"

English Version

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit ieri prognoza de creştere pentru economia mondială, anticipând o evoluţie mai bună a economiei americane şi a mai multor state importante economii emergente, precum China şi India, transmit AFP şi Reuters.

Economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a spus că noul raport revizuit "World Economic Outlook" (WEO) arată că se întrevede o aterizare lină, dar cu toate acestea creşterea generală şi schimburile comerciale mondiale rămân mai mici decât mediile istorice. "Am descoperit că economia mondială continuă să afişeze o rezilienţă remarcabilă şi în prezent suntem pe panta finală a unei aterizări line, cu o inflaţie care scade constant şi o creştere economică persistentă. Dar ritmul creşterii rămâne unul modest şi ar putea exista turbulenţe în faţă", a spus Gourinchas, conform Agerpres.

Potrivit datelor actualizate din raportul "World Economic Outlook", economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,1% în acest an, faţă de o creştere de 2,9% prognozată în octombrie. Prognoza de creştere pentru 2025 a fost lăsată nemodificată la 3,2%. Comparativ, tendinţa istorică pentru perioada 2000-2019 a fost de 3,8% în medie.

În ceea ce priveşte inflaţia, FMI şi-a menţinut estimările din luna octombrie conform cărora inflaţia de bază în 2024 va fi de 5,8%, dar a redus prognoza de inflaţie pentru 2025 până la 4,4%, de la 4,6% cât estima în octombrie. Cu excepţia Argentinei, care se confruntă cu o explozie a inflaţiei, inflaţia de bază la nivel mondial se va reduce, a precizat Gourinchas.

În ceea ce priveşte principalele economii ale lumii, FMI estimează că SUA ar urma să înregistreze în acest an un avan economic de 2,1%. În schimb, creşterea economică în zona euro nu va depăşi 1% (0,9%), afectată din nou de Germania, în cazul căreia PIB-ul ar urma să crească cu numai 0,5%.

"Trebuie să ne reamintim de amploarea şocului suferit de mai multe ţări europene începând din 2022. Şocul energetic, în special în Germania, a fost unul foarte important...Cu toate acestea, economia germană a demonstrat un grad de rezilienţă incredibil, înregistrând performanţe mai slabe decât alte ţări, precum SUA, însă natura şocului a fost diferită", a precizat Gourinchas.

În rândul ţărilor emergente, FMI şi-a revizuit prognozele referitoare la creşterea economiei chineze în acest an, până la 4,6%, de la 4,2% cât estima iniţial. Gourinchas a spus că revizuirea reflectă sprijinul fiscal semnificativ oferit de autorităţi, precum şi o încetinire mai puţin gravă decât se estima iniţial venită din sectorul imobiliar.

Potrivit FMI, economiile emergente şi în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze o creştere de 4,1% în 2024, iar prognozele pentru Europa emergentă (regiune unde este inclusă şi România) au fost îmbunătăţite cu 0,6 puncte procentuale, până la un avans de 2,8%, în principal graţie unei creşteri peste aşteptări în Rusia, pe fondul cheltuielilor militare mari care au legătură cu războiul din Ucraina. Potrivit FMI, economia Rusiei ar urma să înregistreze un avans de 2,6% în 2024, cu 1,5 puncte procentuale peste prognoza din octombrie. Fondul avertizează că ar putea fi şi alte revizuiri ale cifrelor referitoare la Rusia pentru că sunt semne de întrebare cu privire la amploarea stimulentelor fiscale decise de Moscova.

Per ansamblu, Gourinchas susţine că perspectivele globale reflectă o balanţă mai echilibrată a riscurilor în sus şi în jos, în condiţiile în care riscul unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu este contrabalansat de perspectiva unor preţuri mai mici ale carburanţilor, care ar ajuta la o reducere mai rapidă a inflaţiei decât se aşteaptă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb