Pieţele asiatice, la nivelul maxim al ultimilor zece ani

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 ianuarie 2006

Cursul titlurilor companiilor din Asia este impulsionat de preţurile ridicate ale materiilor prime

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele asiatice au crescut, în şedinţa de ieri, pînă la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, printre titlurile cu cele mai mari cîştiguri numărîndu-se cele ale societăţilor miniere. Evoluţia ascendentă se datorează creşterii preţurilor materiilor prime - cupru, aur şi petrol brut.

Indicele asiatic Morgan Stanley Capital International Asia-Pacific a urcat cu 0,7%, la 129,37 puncte pe piaţa din Hong Kong, acesta fiind cel mai mare nivel de închidere atins după luna mai 1996. Indicele Hang Seng, al Bursei de Valori din Hong Kong, a sporit cu 1,3%, pînă la nivelul maxim al ultimilor cinci ani, S&P/ASX 200 - al pieţei din Australia, a crescut cu 0,8%, pînă la o cotaţie record, iar indicele SET al Bursei din Thailanda a urcat cu 1,3%. Indicele compozit Jakarta al pieţei din Indonezia a crescut cu 1,9%, consemnînd astfel cea mai importantă ascensiune din regiune. Totodată, au crescut indicii Burselor de Valori din Taiwan, Singapore, Malaiezia, China şi Philippine. Au scăzut, în schimb, pieţele din Coreea de Sud şi India. Bursa din Japonia a fost ieri închisă.

Acţiunile cu cea mai importantă creştere au fost cele ale companiilor australiene "Newcrest Mining" Ltd. şi BHP Billiton. Titlurile BHP - cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 3%, iar ale "Newcrest", cea mai mare societate minieră din Australia, în domeniul aurului, au urcat cu 3,8%. De menţionat că preţul aurului cu livrare imediată a crescut, ieri, pînă la nivelul maxim al ultimilor 25 de ani. Pe piaţa din Sydney, uncia de aur a fost tranzacţionată la 544,60 dolari, în creştere cu 0,9% faţă de sfîrşitul săptămînii trecute.

La rîndul lor, acţiunile companiilor petroliere au înregistrat creşteri importante. Titlurile "PetroChina", cea mai mare societate de profil din China, au urcat cu 3,1%, ale "Woodside Petroleum" Ltd. din Australia - cu 2,7%, iar ale PTT Pcl Thailanda - cu 0,8%. Preţul petrolului brut a crescut cu 2,3% în ultima zi a săptămînii trecute, pe piaţa din new York, ajungînd la 64,21 dolari/baril. Acesta a fost cel mai ridicat preţ de închidere din ultimele trei luni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb