Pieţele asiatice, "uitate" de 20 de ani

N.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 aprilie 2009

Băsescu recomandă afaceriştilor arabi să investească în ţara noastră, în construcţii şi imobiliare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în cadrul unei vizite oficiale în Liban, că România va trebui să găsească "politici mai inteligente pe plan economic" pentru a reduce dependenţa exporturilor către zona europea­nă şi pentru a recuceri pieţele arabe "uitate" timp de 20 de ani.

"Aici putem vorbi de regretul României, că timp de 20 de ani am uitat de pieţele ţărilor arabe, am exportat totul spre UE şi acum regretăm pieţele din Iran, Irak, Siria, Egipt, Liban, care erau pieţele noastre tradiţionale", a precizat şeful statului.

Băsescu a arătat că o problemă cu care ne confruntăm este că produsele pe care le exportam înainte nu se mai fabrică în acest moment.

Şeful statului a declarat: "Politici mai inteligente trebuie găsite în următorii ani pentru a nu rămâ­ne dependenţi de o singură piaţă. 70% din exporturile noastre merg spre UE şi aproape nimic în Rusia".

Băsescu le-a mai spus investitorilor libanezi că România este o ţară atractivă din punct de vedere economic, susţinând că economia naţională nu o să fie serios afectată de criză.

Şeful statului a menţionat că anticipează o creştere negativă între -1 şi -4 şi că rata şomajului nu va depăşi 6%, comparativ cu alte ţări unde în această perioadă de criză rata şomajului ar putea ajunge şi la 20%.

Băsescu le-a mai spus afaceriştilor libanezi că în România există două domenii economice care pot deveni o prioritate: industria alimentară şi turismul.

Preşedintele le-a recomandat celor prezenţi ca, dacă vin în România, să investească în imobiliare şi în construcţii pentru că preţurile proprietăţilor şi ale materialelor de construcţii au scăzut.

În opinia sa, un alt domeniu atractiv este industria alimentară ecologică, întrucât ţara noastră are importante suprafeţe de terenuri ecologice.

Şeful statului a precizat însă că în domeniul imobiliar legislaţia privind achiziţionarea terenurilor nu se va schimba.

Băsescu a răspuns astfel unei întrebări a unui cetăţean libanez, care se plângea că în România străinii au dificultăţi de a intra pe piaţa imobiliară din cauza restricţiilor legislaţiei, informează Newsin.

Traian Băsescu a explicat: "Guvernul şi autorităţile locale sunt acuzate de a fi extrem de generoa­se în a concesiona şi vinde terenuri care iniţial erau spaţii verzi. Nu ne putem aştepta la o relaxare legis­lativă privind folosirea terenurilor pentru construcţii. Politicile vor fi din ce în ce mai restrictive, în special în jurul oraşelor".

Alţi investitori s-au arătat nemulţumiţi că Româ­nia nu mai exportă animale vii. Afaceriştii libanezi au arătat că, în acest moment, cumpără animale din Brazilia pentru că cele din UE sunt mai scumpe.

Băsescu a răspuns că subvenţii pentru crescătorii de animale au început să se dea în România abia din 2008 şi că declinul acestui tip de export are drept cauză faptul că în acest moment piaţa zootehnică este dominată "de indivizi" (mici producători).

Un alt investitor a spus că românii şi libanezii pot coopera în pieţele din Orientul Mijlociu, de care ambele ţări sunt interesate, iar preşedintele a arătat că o soluţie adecvată ar fi firmele mixte româno-libaneze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb