PÎNĂ LA FINELE ACESTEI LUNI Strategia naţională în domeniul ajutoarelor de stat va trimisă Comisiei Europene

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 februarie 2006

Grupul de elaborare a Strategiei naţionale în domeniul ajutoarelor de stat va trimite proiectul acesteia, pînă pe 27 februarie 2006, la Comisia Europeană, a precizat miercuri vicepremierul Gheorghe Pogea, la reuniunea desfăşurată la Consiliul Concurenţei. Conform Strategiei, ajutoarele de stat vor fi orientate spre dezvoltarea sectoarelor prioritare, precum cercetarea şi inovarea, protecţia mediului, IMM-urile, pentru ocuparea şi pregătirea forţei de muncă. Ajutorul regional va fi destinat dezvoltării zonelor în care se înregistrează un grad ridicat al şomajului şi al sărăciei, precum cele unde au avut loc restructurări profunde în minerit sau siderurgie. Mai exact, este vorba de Valea Jiului, Maramureş, Cavnic, Hunedoara. Ajutorul regional va viza, de asemenea, dezvoltarea unor anumite activităţi economice, fără a afecta sistemul liberei concurenţe.

Conform graficului de lucru al Grupului, Strategia va fi supusă dezbaterii Executivului pînă la finele lunii martie. Strategia vizează acordarea ajutoarelor de stat în perioada 2007-2009, conform priorităţilor sectoriale determinate de cei peste 20 de membri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb