Plafon maxim de îndatorare în SUA

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 mai 2011

Plafon maxim de îndatorare în SUA

Statele Unite urmau să atingă, ieri, nivelul maxim de îndatorare stabilit de Congres, de circa 14.300 miliarde dolari.

În condiţiile date, autorităţile americane vor recurge la fondurile federale de pensii, potrivit unui oficial al Trezoreriei, citat de agenţia Reuters. Folosirea fondurilor de pensii face parte din seria de măsuri pe care Trezoreria le poate lua ca să-şi poată onora în continuare obligaţiile financiare, inclusiv datoriile scadente în august. Decizia ar urma să dea timp preşedinţiei şi Congresului SUA să negocieze majorarea plafonului de îndatorare.

În situaţia în care Congresul nu creşte limita datoriei, Statele Unite vor avea probleme în rambursarea plăţilor, putând izbucni o nouă criză financiară. Secretarul Trezoreriei SUA, Tim Geithner, a avertizat că guvernul ar putea fi obligat, în situaţia dată, să îngheţe cheltuielile, inclusiv plăţile către investitori, companii, cetăţeni şi armată, creând un şoc în economia americană. În opinia lui Geithner, cea mai mare economie a lumii ar putea cădea, astfel, într-o nouă recesiune.

Există însă voci care afirmă că, dacă plafonul datoriei nu va fi majorat, economia americană nu va fi afectată în mod semnificativ.

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară "Standard&Poor"s" a revizuit în sens negativ perspectiva ratingului SUA la "negativă", de la "stabilă". Aceasta a fost prima retrogradare de la înfiinţarea agenţiei, în 1941. De la momentul respectiv, Statele Unite au avut întotdeauna calificativul maxim, "AAA", cu perspectivă "stabilă".

Potrivit preşedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, orice amânare în majorarea limitei datoriilor va determina creşterea dobânzilor, ceea ce va avea consecinţe negative asupra economiei SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb