Plan de reducere a arieratelor companiilor cu capital majoritar de stat

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 ianuarie 2010

Rezolvarea problemelor din sistemul feroviar presupune o reducere a tuturor cheltuielilor şi un calcul corect al subvenţiilor, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

Rezolvarea problemelor din sistemul feroviar presupune o reducere a tuturor cheltuielilor şi un calcul corect al subvenţiilor, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

Autorităţile au convenit, ieri, cu FMI un plan de reducere a arieratelor companiilor

Tănăsescu: Nerestructurarea companiilor de stat cu pierderi ar periclita ţinta de deficit bugetar

Problema arieratelor companiilor de stat a fost luată în discuţie, ieri, de către autorităţile române şi reprezentanţii FMI. Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor publice, a declarat că în perioada următoare vor fi implementate măsuri de eficientizare a activităţii companiilor de stat: "Astăzi (luni, n.r.) s-a discutat despre problemele din companiile cu capital majoritar de stat, reducerea arieratelor. Se vor implementa măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul lor, de încasare a ceea ce ei au de încasat la rândul lor şi modalitatea în care îşi vor plăti datoriile".

Mihai Tănăsescu, reprezentantul ţării noastre la FMI, a afirmat recent că nerestructurarea companiilor de stat aflate în pierdere ar periclita atingerea ţintei de deficit bugetar pentru finalul acestui an, de 5,9% din PIB. "Mi-am mai manifestat această îngrijorare şi mi-o menţin. Nu dorim ca ţinta de deficit bugetar să fie atinsă prin creşterea arieratelor, ci prin elemente de reducere a cheltuielilor şi o mai bună colectare a veniturilor", a spus Tănăsescu.

Oficialii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai Transporturilor au convenit, ieri, cu reprezentanţii Fondului, un plan de reducere a arieratelor companiilor cu capital majoritar de stat. Sebastian Vlădescu a spus că managerii acestor firme vor trebui să respecte ţinte pentru reducerea arieratelor. "În mod cert trebuie stabilite şi ţinte de reducere a arieratelor. E o problemă pe care sper că cei doi colegi ai mei - ministrul Economiei şi cel al Transporturilor - să o rezolve, în aşa fel încât criteriile de perfomanţă convenite cu Fondul Monetar Internaţional să fie respectate", a completat domnia sa.

Rezolvarea problemelor din sistemul feroviar presupune o reducere a tuturor cheltuielilor şi un calcul corect al subvenţiilor, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, adăugând că ajutoarele acordate companiilor de profil ar trebui să crească cu 30-40%.

Radu Berceanu a spus: "Am analizat problemele legate de arieratele înregistrate de CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Infrastructură şi Metrorex în 2009. Noi am făcut eforturi pentru reducerea acestor cheltuieli. Avem o problemă legată de subvenţia călătoriilor, care la noi este mult mai mică decât în alte ţări şi atunci bineînţeles că se acumulează permanent diferenţe care se duc în arierate şi creează cifre care, pentru reprezentanţii Fondului Monetar, arată nereguli. Cred că trebuie să dăm subvenţii considerate normale de toată lumea". Minis-trul a mai precizat că discuţiile avute cu reprezentanţii Fondului au vizat cele trei companii din domeniul feroviar şi Metrorex. "Noi am explicat care este situaţia lor, ce s-a întâmplat anul trecut şi ce avem de gând să facem anul acesta", a precizat Berceanu, adăugând că reprezentanţii FMI au afirmat că nu doresc impunerea unor măsuri nerealiste la minister, dar "vor să vadă paşi înainte".

Dăianu: Este imposibil pentru Guvern să reducă stocul de arierate, în condiţii de criză

Reducerea arieratelor s-a dovedit o misiune imposibilă pentru Guvern anul trecut, ceea ce complică sarcina pentru 2010, a declarat economistul Daniel Dăianu, citat de Agerpres. Domnia sa a precizat: "A fost imposibil pentru Guvern, în condiţii de criză, să reuşească diminuarea stocului de arierate faţă de economia privată. Sunt obligaţii ale statului care ar fi trebuit stinse în 2009, arierate, obligaţii neonorate în deplinătate sau parţial (...)Există şi din partea economiei private faţă de statul român, există şi un stoc important de arierate ale societăţilor din sectorul public (...)Guvernul s-a văzut într-o misiune aproape imposibilă, ce complică sarcina pentru 2010, deoarece, mai devreme sau mai târziu, ele trebuie stinse".

Daniel Dăianu a subliniat că, dacă statul ar fi încercat să onoreze aceste obligaţii în 2009, deficitul bugetar ar fi fost mai mare. "Statul, dacă ar fi dorit să respecte ţinta de deficit bugetar, ar fi trebuit să găsească modalităţi de a obţine venituri proprii. Aceasta rămâne o problemă şi pentru 2010. Oricum, este vorba despre un stoc de arierate lăsate pentru 2010, chiar 2011, dacă nu se va reuşi stingerea lor în acest an", a spus Dăianu.

Daniel Dăianu a menţionat că, în mod recurent, în economia românească şi nu numai, unde indisciplina fiscală este o mare problemă, fenomenul arieratelor revine în condiţii economice mai puţin prielnice.

"De fapt, oriunde în lume, când există recesiune sau o criză puternică, se manifestă aşa-zisul credit sălbatic, o formă eufemistică de a descrie apariţia arieratelor. Pentru statul român, pentru bugetul public, o extindere a arieratelor înseamnă datorii amânate, care vor greva bugetele viitoare, în condiţiile în care cea mai mare provocare pentru relaţia dintre finanţatorii externi şi România este consolidarea bugetară", a explicat Dăianu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb