Planul de reformă economică al lui Macron câştigă lauda FMI

Cristina Radu
Internaţional / 17 iulie 2017

Emmanuel Macron (Sursa foto: Wikipedia)

Emmanuel Macron (Sursa foto: Wikipedia)

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a lăudat intenţiile lui Emmanuel Macron de a revigora economia franceză, cerând "reforme profunde" şi sprijinind eforturile noului guvern de a repara finanţele publice ale ţării, potrivit Financial Times.

FMI a stabilit amploarea sarcinii cu care se va confrunta Macron dacă urmează să-şi atingă obiectivul de a reduce deficitul la limita superioară a UE de 3% din PIB.

În 2018, guvernul ar trebui să efectueze măsuri de austeritate în valoare de 1% din PIB, "un efort excepţional în funcţie de standardele istorice", potrivit fondului.

Macron promite să reducă deficitul bugetar al Franţei în mandatul său de cinci ani. Guvernul său intenţionează să reducă gaura neagră a finanţelor publice de la 3,4% din PIB din 2016 la mai puţin de 1% până în 2022. Accelerarea creşterii economice şi costurile mai mari vor face ca datoria Franţei faţă de PIB să scadă de la peste 90%.

În prima revizuire a economiei franceze de la alegeri, FMI a salutat consolidarea fiscală planificată, solicitând reducerea "crucială" a cheltuielilor şi îndemnând Franţa să revizuiască cheltuielile la nivelul administraţiei centrale şi locale.

FMI a afirmat: "Analizele globale de cheltuieli ar trebui să identifice zonele pentru creşterea eficienţei şi economiilor..Guvernele locale ar trebui să se implice în eforturi, într-un nou pact cu statul, într-un sistem convenit de monitorizare şi stimulente".

În urma avertizărilor din partea auditorului de stat în legătură cu o gaură mai mare decât cea aşteptată în finanţele publice pentru următorii doi ani, FMI a susţinut guvernul aratând o revenire imediată a cheltuielilor din acest an.

FMI a subliniat proiectul de lege vizând salariile ridicate din sectorul public,cheltuielile guvernamentale locale umflate şi cheltuielile pentru sănătate. "Continuarea moderării salariilor va fi esenţială pentru sprijinirea creşterii locurilor de muncă şicompetitivităţii: aceasta ar putea fi sprijinită prin îmbunătăţirea flexibilităţii la nivel firmei în negocierile salariale, prin limitarea creşterii salariului minim în contextul inflaţiei",potrivit rapotului.

Într-o declaraţie despre revizuirea anuală a economiei franceze, FMI a declarat că viziunea noului preşedinte de a revizui codul oneros al forţei de muncă din Franţa şi că reformele pentru îmbunătăţirea flexibilităţii salariale au fost "ample şi ambiţioase". Preşedintele vizează reducerea impozitului pe profit şi a celor pentru antreprenori.

Guvernul lui Emmanuel Macron intenţionează să-şi accelereze rapid prin parlament proiectul de lege vizând reforma forţei de muncă până în septembrie. Încercările de a trece la un sistem de negociere a salariilor în stil nordic ar contribui la reducerea ratei şomajului de aproape două cifre din Franţa, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb