Planurile urbanistice pentru modernizarea Bucureştiului - aprobate de Consiliul General

(E.O.)
Ziarul BURSA #Companii / 27 ianuarie 2016

Proiectele de hotărâre privind planurile urbanistice zonale pentru modernizarea zonei centrale a Capitalei au fost aprobate, ieri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după cum ne-au spus reprezentanţii municipalităţii.

Documentele fuseseră respinse în ultima şedinţă de anul trecut a CGMB, votul fiind precedat de o serie de dezabateri şi luări de cuvânt, inclusiv din partea locatarilor, care au pus la îndoială oportunitatea lucrărilor în special în zona bulevardului Unirii.

Amintim că un scandal între autorităţi şi o parte dintre locuitorii Capitalei a izbucnit, anul trecut, pe marginea proiectelor prin care Municipalitatea intenţionează să transforme Bucureştiul într-un oraş cu valenţe turistice, cu locuri de promenadă şi trasee pentru biciclişti, urmând să "aerisească" Bucureştiul prin construirea mai multor parcaje subterane.

Noua faţă a Bucureştiului ar urma să fie gata în circa zece ani, potrivit afirmaţiilor reprezentanţilor Primăriei, însă locuitorii din zonă şi unii specialişti sunt de părere că acest proiect nu trebuie demarat, întrucât, spun ei, ar urma să desfiinţeze spaţiul verde din zona centrală a Capitalei.

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) privind zona centrală a Capitalei reprezenta strategia prin care se dorea schimbarea feţei Bucureştiului şi, totodată, o rampă de lansare a altor proiecte similare celor din cadrul PIDU.

Elaborarea acestui Plan a început în 2010, în cadrul strategiei de dezvoltare fiind propuse mai multe proiecte individuale, dintre care 60 de proiecte şi subproiecte au fost aprobate printr-o Hotărâre a Consiliului General din 2012.Printre proiectele aspru criticate de bucureşteni s-au aflat cele care privesc refacerea perimetrului Piaţa Constituţiei - Bulevardul Unirii.

Reprezentanţii asociaţiilor de locatari de pe acest bulevard şi-au exprimat dezacordul total faţă de realizarea planurilor primăriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb