Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA) a dispus trimiterea în judecată a consilierului pentru integrare din cadrul Ministerului Integrării Europene (MIE) Georgeta Marineaţă (fost şef al Serviciului de Plăţi în Ministerul Dezvoltării şi Prognozei), acuzată de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat al PNA. Potrivit rechizitoriului, în luna mai 2003, Georgeta Marineaţă a solicitat de la doi reprezentanţi ai societăţii comerciale "Mobila Prod" SRL din Bucureşti (deveniţi ulterior denunţători) suma de 11.000 de euro. În schimb, consilierul MIE s-a angajat să analizeze un proiect al acestora pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 100.000 de euro din programul PHARE 2001 destinat întreprinderilor mici şi mijlocii. Totodată, ea a garantat că proiectul va fi selectat? aprobat şi finanţat prin intervenţia ei directă la factorii de răspundere din minister. Georgeta Marineaţă a susţinut, în mod fals, că suma de 11.000 euro pretinsă îi este destinată atît ei, cît şi celorlalte persoane care vor decide aprobarea şi finanţarea proiectului, informează Rompres.
Procurorii PNA au stabilit că, după ce proiectul întocmit de cei doi denunţători a fost respins de Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională 3 Sud - Muntenia, Marineaţă a continuat să acrediteze ideea intervenţiei sale personale pentru promovarea proiectului şi a promis că va face demersuri directe pentru formularea şi admiterea unei contestaţii.
Iniţial denunţătorii s-au adresat MIE în legătură cu fapta comisă de salariata lor. Deşi demersul acestora avea caracterul unei plîngeri penale, la minister s-a derulat în mod greşit o procedură administrativă cu caracter disciplinar, iar ulterior a fost sesizată în mod eronat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, organ necompetent să cerceteze fapte de corupţie. Imediat după preluarea cauzei de către PNA, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei au dispus, la 2 martie 2004, reţinerea Georgetei Marineaţă şi, nouă zile mai tîrziu, au finalizat ancheta, dispunînd trimiterea sa în judecată. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.