Partidul Naţional Liberal aşteaptă explicaţii publice de la ministrul transporturilor, Miron Mitrea, în legătură cu proiectul de construire a autostrăzii Braşov-Oradea. PNL consideră că guvernul a încălcat legea achiziţiilor publice în acest contract şi nu a făcut precizările necesare pe subiect, "operînd cu obişnuita lipsă de transparenţă atunci cînd se referă la resursele bugetare şi la cele atrase", potrivit celor declarate ieri, într-o conferinţă de presă, de purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolăescu.
PNL vrea să primească de la ministrul Mitrea răspunsuri precise în legătură cu valoarea şi durata exactă a împrumutului angajat de guvern la băncile străine şi româneşti. PNL mai vrea să ştie în ce fel se vor face rambursările, care sînt băncile româneşti de la care se va lua împrumutul şi dacă printre acestea există bănci la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ. În plus, liberalii vor să ştie care este documentaţia pe baza căreia băncile de stat respective au avizat acordarea împrumutului şi care sînt costurile totale de finanţare a proiectului (inclusiv dobînzile şi comisioanele bancare).