Conducerea PNL a decis, ieri, elaborarea unei moţiuni simple împotriva ministrului Energiei Toma Petcu care să radiografieze dezastrul neimaginabil care există în domeniul energiei, ne-a declarat, ieri, deputatul Virgil Popescu, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.
Domnia sa ne-a explicat: "O să facem o radiografie a întregului sistem energetic naţional în acest an. O să analizăm creşterile de preţ la energie electrică din ianuarie şi din august, majorările preţurilor la gaze naturale, creşterea extrem de mare a preţului la energia termică din această iarnă. De asemenea vom avea în discuţie exploatările din Marea Neagră, problemele din Valea Jiului, dar şi managementul din companiile din energie unde statul este acţionar, devalizarea acestora prin luarea banilor prin 90% dividende şi lăsarea lor fără fonduri de investiţii".
Domnia sa ne-a asigurat că moţiunea va fi cu certitudine aprobată în totalitatea ei lunea viitoare în şedinţa Biroului Executiv, urmând ca marţi să fie depusă la Parlament.
Virgil Popescu ne-a spus că, prin această moţiune, PNL va cere demisia de onoare a ministrului Toma Petcu pentru modul cum administrează energia care este un domeniu vital al economiei româneşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2017, 13:16)
PNL atat stie sa faca!!!