POLEMICI CORDIALE La BNR nimeni nu are imunitate; niciun fel de imunitate

Profesorul Gheorghe Piperea, citind răspunsul pe care l-am dat la o întrebare a redacţiei ziarului "BURSA", legată de presiunile din aceste zile asupra sistemului bancar, şi-a amintit brusc de o mai veche durere a domniei sale: articolul 25 din Legea 312/2004. Şi, reiterând ce a mai spus apăsat în anii trecuţi - că acest articol 25, care se vede că-l obsedează, ar asigura imunitate generală întregului personal al BNR - se grăbeşte să sublinieze că profit de această imunitate absolută şi, în consecinţă, pot să spun tot ce-mi trece prin cap, fără să mă tem de vreo răspundere.

Enervat de propriul gând, fiindcă reglementarea în cauză, aşa cum e formulată, nu avea cum să-l enerveze, a adăugat că... va acţiona. Va avea, deci, grijă să fie repuse pe rol, într-un viitor apropiat, propunerile legislative ce vizau abrogarea acestui articol. Propuneri care, până acum, n-au avut sorţi de izbândă.

De fapt, nu întregul articol 25 îl preocupă pe profesorul Piperea, ci doar alineatul 3. Îl reproduc, înainte de a-l analiza, pentru ca, parcurgându-i dispoziţiile, cititorii să-şi poată face propria lor judecată. Citez: "Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă sau fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială".

O prevedere esenţială, pe care de ani buni profesorul Piperea o sfidează, pentru că îmi vine greu să cred că n-o înţelege, este aceea că, sub incidenţa acestui alineat al art. 25, se înscrie numai şi numai activitatea de supraveghere prudenţială; şi nicidecum o simplă declaraţie de presă.

De reţinut că, potrivit legii, nu e protejat nici măcar tot personalul Băncii Naţionale. Ci numai "personalul însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială". Şi nu în toate împrejurările, ci numai când se află în exerciţiul atribuţiilor de supraveghere. Exclusiv.

Ce mai spune legea? Că membrii CA al BNR şi supraveghetorii, în exercitarea atribuţiilor de servicii în domeniul supravegherii, nu răspund civil sau penal, după caz... Dar nu pentru că au imunitate. Pentru că ajung în instanţă. Şi dacă e obligatoriu să intervină trimiterea în judecată... unde-i imunitatea?

E limpede, nu există niciun fel de imunitate. Are loc un proces. O judecată. Iar judecătorul este independent şi se supune numai legii! Ce-i cere legea? Să constate:

a) dacă fapta aflată pe rolul instanţei este legată, potrivit legii, de atribuţii de supraveghere prudenţială;

b) şi dacă speţa se referă la îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt aflat în legătură cu aceste atribuţii de supraveghere;

c) în plus, şi esenţial: dacă îndatoririle de supraveghere au fost îndeplinite "cu bună-credinţă şi fără neglijenţă".

Dacă judecata constată că s-au întrunit toate aceste cerinţe, "în condiţiile legii", atunci răspunderea civilă sau penală va fi înlăturată! Ca măsură de protecţie; şi de dreaptă aplicare a legii!

De ce o astfel de prevedere? Plec de la o stare de fapt. Să presupunem că supraveghetorii, în urma verificărilor făcute, constată că banca nu mai poate fi lăsată să atragă depozite ori să nu mai dea credite... Ori şi una, şi alta. Pentru că banca a încălcat flagrant regulile şi normele de creditare, punând şi instituţia, şi pe cei care primesc credite în faţa unui risc sever de creditare. Analiza profesională şi legală impunând ca băncii în cauză să-i fie ridicat dreptul de a mai da credite. Şi de a lua depozite.

Supraveghetorul e între ciocan şi nicovală. Dacă omite să ia decizia ce se impune şi o face cu rea-credinţă, de exemplu, cu gândul ascuns de a proteja banca sau pentru a se proteja pe el însuşi, fiindcă dacă banca sancţionată pierde din profit şi dă în judecată supravegherea BNR şi câştigă procesul... despăgubirea ce-i va fi cerută se poate ridica la sume uriaşe...

Şi atunci? Legea îi impune judecătorului ceea ce de fapt ar fi normal să facă, dar ar putea să nu facă fiindcă nu-i cere legea! Şi anume:

1) Dacă în cursul judecăţii este constatată buna-credinţă

2) Şi este înlăturată neglijenţa!

3) Nu există răspundere: nici penală şi nici civilă!

Legea are două scopuri: 1) să înlăture motivele subiective care ar putea împiedica aplicarea legii; 2) să protejeze supraveghetorul, dacă e de bună-credinţă şi acţionează fără neglijenţă! Şi, totodată, să nu-l protejeze, dacă a acţionat cu rea-credinţă şi/sau cu neglijenţă.

Aştept opinia profesorului Piperea. Cu un răspuns la două întrebări: 1) unde vede, în formularea acestui articol, imunitatea?; 2) şi unde vede că declaraţia mea din "BURSA" ar fi sub protecţia acestei legi?