În data de 26.08.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 423.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 113.200 mijloace de transport, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, pe sensul de intrare în România, au fost 150.600 de persoane, dintre care 12.974 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 1.66 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 25.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.092.147 de cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat:
• 43 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 11 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
• au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 376.100 lei;
• valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.000 lei;
• nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 49 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.