Guardia di Finanza, autoritatea de poliţie financiară din Italia, le-a solicitat băncilor elveţiene să dezvăluie numele bancherilor care lucrează în ţară, transmite Bloomberg.
Autoritatea urmăreşte să afle mai multe despre operaţiunile pe care aceste bănci le au în Italia, mai ales despre tipul afacerii, modul în care sunt administraţi banii şi care sunt angajaţii locali ai băncilor.
Cerinţele poliţiei financiare au fost transmise prin scrisori, iar autoritatea a mai trimis astfel de solicitări băncilor din Liechtenstein şi Monaco.
Scrisoarea prevede un termen limită până la care ar trebui prezentat răspunsul, iar parlamentarii consideră că Italia va încerca să crească constant presiunea asupra companiilor sau chiar să transmită datele furnizate procurorilor.
Asociaţia Băncilor din Elveţia a fost notificată de băncile contactate de poliţia italiană şi a îndeamnat instituţiile financiare membre să reacţioneze în mod adecvat.
În 2017, autorităţile italiene au obţinut aproximativ 20 de miliarde de euro prin măsurile de reducere a evaziunii fiscale, cu 5,6% mai mult faţă de anul precedent. Acesta este, în parte, rezultatul unei amnistii fiscale pe care guvernul a dat-o ca să-i încurajeze pe cetăţeni să-şi repatrieze banii din străinătate.
Amintim că, în 2015, Italia a semnat un acord fiscal cu Elveţia, care includea schimbul automat de informaţii, care a început în 2018.