Politica economică în materie de clauze abuzive

În România sunt peste 3 milioane de debitori la bănci pentru credite de consum. Cel puţin 1 milion dintre ei au contracte pe termene foarte lungi, depăşind 20 de ani din acest moment.

Contractele acestor consumatori de credite de consum sunt împănate cu clauze abuzive, de genul comisionului de risc sau al dobânzii variabile după indicii interni ai băncii. Clauzele abuzive sunt lipsite de efecte, conform legii interne (Legea nr. 193/2000) şi dreptului Uniunii Europene (Directiva 93/13). Înseamnă că toate sumele plătite în baza acestor clauze abuzive sunt nedatorate. Ce s-a plătit până acum în baza acestor clauze abuzive trebuie restituit. De acum încolo, timp de 20 de ani, sumele stabilite în contracte în baza acestor clauze abuzive nu mai trebuie plătite, o parte consistentă din costurile creditului fiind calculată în prezent în baza acestor clauze abuzive.

Am calculat, în cazul consumatorilor care au câştigat deja procese contra unor bănci, că suma de restituit de către bănci este, în medie, de 6.500 euro/consumator. Înmulţită cu 1 milion, această suma este de 6,5 miliarde euro. Dacă aceşti bani ar fi restituiţi tuturor celor 1 milion de consumatori, ei s-ar întoarce în consum, generând o TVA de minim 1,5 miliarde euro.

Am calculat, de asemenea, că, după eliminarea din contract a comisionului de risc şi a dobânzii variabile după indicii interni ai băncilor, costurile lunare ale consumatorilor s-ar reduce cu 200 de euro/consumator, în valori minimale. În totalul costului lunar (rată principal + DAE), comisionul de risc şi dobânda variabilă înseamnă între 20-60%.

Dacă vom înmulţi 200 de euro cu 12 luni, cu 20 de ani şi cu 1 milion de consumatori care vor rămâne în buzunar cu aceşti 200 de euro/lună, vom avea o cifră totală de 48 de miliarde euro. Şi aceşti bani se vor întoarce în consum, ceea ce va genera, timp de 20 de ani, TVA de minim 12 miliarde euro.

Să reţinem că cei care sunt împrumutaţi la bănci pe termen lung sunt cei care formează clasa de mijloc, care obişnuiesc să îşi plătească datoriile, mai ales cele bugetare.

Beneficiile economice naţionale nu se opresc, însă, aici.

O reducere a costurilor lunare înseamnă şi o capacitate mai mare şi mai rezilienţă (rezistenţă la şocuri) de plată a datoriilor la bănci. Rata de credite neperformante, care acum este de 20% pe întregul sistem bancar (unele bănci au o rată de 30%), s-ar reduce masiv şi s-ar stabiliza, în timp, la un nivel redus. Creditele neperformante sunt pierderi pentru bănci, care sunt obligate să constituie provizioane pentru acoperirea acestor pierderi, provizioane care sunt, din punct de vedere fiscal, cheltuieli deductibile pentru bancă. Cu cât sunt mai mari şi mai persistente creditele neperformante, cu atât mai mici sunt profiturile impozabile ale băncilor. Invers, cu cît mai mici sunt creditele neperformante, cu atât mai mari sunt profiturile impozabile ale băncilor. Banii astfel disponibilizaţi se vor duce, în mod logic, în creditarea economiei.

În plus, creşterea consumului va determina creşterea numărului locurilor de muncă, ceea ce, evident, înseamnă mai mulţi bani la buget şi mai puţine cheltuieli cu şomajul.

Extrem de importante sunt, însă, efectele sociale pozitive. Consumatorii eliberaţi de presiunea creditului pe 20 de ani şi de eventuala evacuare din casă cu tot cu familia, pentru neplata ratelor continuu crescătoare la bănci, se vor întoarce la familie, la viaţă şi dezvoltarea personală, nu vor mai fugi din ţară, lăsând în urmă copii şi bătrâni lipsiţi de sprijin, vor vrea să se dezvolte personal în ţară şi nu aiurea.

Şi sistemul judiciar, acum sufocat de zeci de mii de procese, ar fi lăsat să respire.

În ultimii 3 ani, atât autoritatea în domeniu (ANPC), cât şi sistemul judiciar, au constatat în mii de cazuri că în contractele bancare sunt inserate clauze abuzive. Cu toate acestea, băncile care practică aceste clauze abuzive în toate contractele lor tipice nu au eliminat clauzele abuzive decît din contractele acelor consumatori care au cîştigat în justiţie. Pentru restul consumatorilor (sunt, în total, peste 3 milioane de consumatori; dintre aceştia, cel puţin un milion sunt în contracte pe termen lung), clauzele abuzive respective, constatate ca atare de autorităţi şi de sistemul judiciar, se aplică în continuare, ceea ce înseamnă o artificială şi nelegală mărire a costurilor lunare ale acestor consumatori. În prezent sunt peste 850 de mii de persoane care nu îşi mai pot plăti ratele, printre altele şi pentru motivul majorării acestor rate, ca efect al aplicării clauzelor abuzive. Probabil că, în acest ritm, se va ajunge rapid la dublarea acestui număr, dacă nu se iau măsuri.

De la 1 octombrie 2013 este legalmente posibil ca, la cererea ANPC, instanţele să elimine clauzele abuzive din toate contractele tip. Sunt formulate astfel de acţiuni judiciare, dar ele încă nu au termen. Soluţia tribunalului, cu siguranţă, se va lăsa aşteptată încă cel puţin 4 ani. Economia românească nu îşi mai poate permite încă 4 ani de aşteptare. Nici băncile. Multe dintre ele, în aceşti cinci ani, vor intra în faliment.

Guvernul are, însă, posibilitatea de a interveni în acest domeniu şi a corecta această stare de lucruri nefirească - în care consumatorii sunt ruinaţi - cu consecinţa indirectă a ruinării economiei şi a falimentului unor bănci. În plus, nu toate băncile practică acest gen de clauze abuzive, ceea ce înseamna că a continua această stare de lucruri ar însemna a se tolera concurenţa neloială a băncilor care practică clauze abuzive în dauna băncilor care nu le practică.

Atât în domeniul protecţiei consumatorilor, cât şi în domeniul concurenţei, Guvernul are puteri speciale de intervenţie. Statul, de altfel, este dator să asigure protecţia consumatorilor şi concurenţa normală şi loială.

Printr-o normă legală edictată în anul 2000, printr-un act normativ care implementează directive europene, Guvernului i s-a stabilit o putere specială de intervenţie în acest domeniu. Este vorba de art. 72 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, conform căruia, pentru unele categorii de produse/servicii, în scopul asigurării unui echilibru între obligaţiile şi drepturile părţilor contractante şi pentru a promova un mediu concurenţial normal, Guvernul poate stabili contracte - tip cu caracter obligatoriu.

Aşadar, pentru a corecta dezechilibrul evident din aceste contracte, Guvernul va putea, fie prin hotărâre, fie prin ordonanţă de urgenţă, să stabilească un tip de contract de credit bancar, obligatoriu pentru bănci, cu eliminarea clauzelor abuzive constatate deja de sistemul judiciar. Să sperăm că Guvernul va promova un astfel de contract-tip obligatoriu?

Ar fi o măsură de politică economică sănătoasă, nepopulistă, cu efecte benefice pentru toate părţile implicate şi cu respectarea acquis-ului comunitar.