Politică şi pieţe financiare

Recent a fost lansat un adevărat compendiu al modelului economic românesc în Uniunea Europeană, lucrare de sinteză, editată de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico - Sociale, cu sprijinul Băncii Naţionale a României şi al Academiei Române.

În capitolul referitor la pieţele financiare nebancare abordăm două teme de interes pentru piaţa de capital.

Ultimii ani pot fi consideraţi ca anii pieţei de capital în România. Promovarea ţării noastre de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă, de către agenţia de rating FTSE Russell, este consecinţa îndeplinirii de către România a tuturor indicatorilor cuprinşi în proiectul "Set of Actions Towards Establishing and Aknowledgement of Emerging Market Status". Amplul proces de revizuire a legislaţiei primare şi secundare, de consolidare a infrastructurii pieţei de capital, de dezvoltare a pieţei de obligaţiuni, de creştere a numărului de emitenţi şi a lichidităţii în piaţă este aşadar recompensat de o nouă structură a investitorilor instituţionali interesaţi de piaţa de capital românească. Ratarea însă a încheierii procesului european de creare a pieţei unice de capital în mandatul preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene, deşi fusese planificată, arată încă existenţa multor probleme pe care legislaţia europeană în domeniul investiţiilor financiare, în special a celor nereglementate, trebuie să le rezolve în următoarea perioadă.

Obţinerea acestui statut de către BVB a adus fără îndoială mai multă vizibilitate pieţei de capital din România, a permis valorificarea de noi oportunităţi şi a atras mai mulţi investitori.

În acelaşi timp însă, trebuie subliniat faptul că, în perioada de exercitare a preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, au fost închise nouă dosare legislative dintre cele 11 dosare din zona financiară nebancară, preluate de la 1 ianuarie 2019 de la Preşedinţia Austriacă: produsul Paneuropean de Pensii Private; cerinţele prudenţiale privind firmele de investiţii; finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) prin piaţa de capital; finanţarea sustenabilă; Regulamentul European pentru Infrastructura Pieţei (European Markets Infrastructure Regulation EMIR) - supravegherea Contrapărţilor Centrale (CCP); modificarea Regulamentului EMIR; distribuţia transfrontalieră a fondurilor de investiţii; revizuirea sistemului de supraveghere financiară europeană; obligaţiunile garantate; modificarea Directivei privind răspunderea civilă auto (RCA) şi finanţarea participativă pentru întreprinderi. Finalizarea negocierilor pentru aceste proiecte legislative, în timp util, a permis accelerarea aprofundării Uniunii Pieţelor de Capital la nivelul Uniunii Europene care, la rândul ei, a susţinut dezvoltarea economică în Europa, investiţiile în inovaţie şi promovarea competitivităţii.

Înainte de a detalia dimensiunile pieţei de capital româneşti, trebuie să consemnăm faptul că experţii Băncii Mondiale au regândit procesul de supraveghere on-site şi off-site a entităţilor corespunzătoare, din perspectiva prudenţială, şi a regulilor de conduită, precum şi optimizarea alocării resurselor de supraveghere, în raport cu ierarhiile obţinute pe bază de riscuri. În cadrul acestui proiect, experţii Băncii Mondiale au propus o metodologie de calcul de risc şi un manual care contribuie la aplicarea consecventă a procedurilor de supraveghere pentru firmele de investiţii şi societăţile de administrare a investiţiilor, aspecte care au condus la implementarea treptată a metodologiei de supraveghere bazată pe riscuri, atât la nivel organizatoric (stabilire formate finale şi testare machete de raportare, proceduri interne, dialog cu piaţă), cât şi din perspectiva IT (automatizarea raportărilor şi fluxurilor de evaluare a riscurilor).

De asemenea, în acord cu recomandările organizaţiilor internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, Organizaţia Internaţională a Reglementărilor de Valori Mobiliare etc), România a continuat demersurile necesare dezvoltării educaţiei financiare pe întreg teritoriul României, aprobând o strategie de educaţie financiară pentru perioada 2019 - 2023, care conţine programe naţionale adresate tuturor categoriilor tipologice de grupuri ţintă (copii, adolescenţi, adulţi, formatori etc) şi care se bazează pe 4 direcţii principale, în funcţie de grupul ţintă şi de obiectivele urmărite: preuniversitar (Să vorbim despre piaţă financiară nebancară!, Fii deştept în trafic!), universitar (Laboratorul Academic), adulţi (Caravana PAD, colecţia de ghiduri, acţiuni de conştientizare stradală sau în cadrul târgurilor, conferinţe, seminarii) şi formatori (program adresat profesorilor din învăţământul preuniversitar, Train -the-Trainer).

Un al treilea aspect priveşte demararea proiectului FinTech Hub, în contextul căruia a fost creat cadrul instituţional pentru dialog cu firmele ce dezvoltă FinTech, sprijinind astfel dezvoltarea tehnologiilor moderne pe piaţa financiară. Prin intermediul FinTech Hub se asigură o modalitate de comunicare eficientă cu entităţile reglementate, precum şi cu alte societăţi sau persoane fizice interesate, astfel încât să fie identificate oportunităţile, dar şi riscurile generate de FinTech, precum şi soluţiile optime pentru adresarea acestora. Soluţiile FinTech aduc cu ele noi riscuri, actorii din piaţa de capital trebuie să aibă capacitatea să le înţeleagă şi să fie pregătiţi să le gestioneze corespunzător, dar şi noi oportunităţi pentru consumatori şi entităţi. Prin urmare, este important ca toate părţile implicate să se concentreze asupra oportunităţilor şi beneficiilor generate de inovaţii, dar şi asupra riscurilor ce pot apărea şi a soluţiilor de prevenire, sau de atenuare a acestora. Uniunea Europeană acordă o atenţie deosebită dezvoltării FinTech şi, în acest sens, Comisia Europeană a adoptat în martie 2018 Planul de acţiune FinTech, destinat promovării competitivităţii şi inovării în sectorul financiar european.

Anul 2020 a început cu apariţia unui nou risc la adresa pieţelor financiare, reprezentat de răspândirea rapidă a noului coronavirus, cu efecte semnificative asupra întregii activităţi economice. În acest context, obiectivul primordial al reglementatorului român a devenit atenuarea impactului pandemiei COVID-19 asupra stabilităţii pieţei financiare nebancare şi, implicit, protejarea consumatorilor de produse şi servicii nebancare.

În concordanţă cu situaţia actuală, în prima parte a anului 2020 au fost implementate mai multe măsuri de susţinere a pieţelor financiare nebancare:

- reducerea cu 25% a tuturor tarifelor, taxelor, cotelor şi contribuţiilor datorate de către entităţile care desfăşoară activitate pe pieţele supravegheate, începând cu 1 aprilie 2020, pe toată durata stării de urgenţă, independent de prelungirea acesteia;

- adoptarea unor măsuri referitoare la desfăşurarea adunărilor generale ale emitenţilor, prin intermediul mijloacelor la distanţă, pe perioada stării de urgenţă, generate de COVID-19;

- posibilitatea administratorilor fondurilor de pensii private de a investi în titluri de stat emise de MFP, de state membre ale Uniunii Europene sau care aparţin Spaţiului Economic European într-un procent mai mare de 70% (modificarea fiind una temporară - pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare a normei).

În consecinţă, dimensiunea pieţelor financiare nebancare în anul 2019 se prezintă astfel:

- sectorul sistemului de pensii private reprezenta un procent de 6,09% din PIB, determinat de fluxul de contribuţii încasate lunar şi de rezultate pozitive obţinute de administratori, în urma politicilor de investiţii;

- sectorul pieţei de capital a reprezentat un nivel de 4,39% din PIB, influenţat de revenirea în teritoriu pozitiv a subscrierilor nete ale fondurilor de investiţii, în anul 2019, şi de rezultatele investiţionale;

- sectorul asigurări - reasigurări înregistra un procent de 2,09% din PIB, fiind în uşoară scădere faţă de anul precedent (2,41%).

Astăzi, încerc să răspund unei probleme care apare des în dezbaterea factorilor implicaţi în piaţa de capital, dar şi în celelalte pieţe financiare. Tema porneşte de la apariţia în spaţiul politic a unor noi tendinţe, între care cea globalistă "sperie" pe toată lumea. Aceasta în condiţiile în care, în domeniul pieţelor de capital, România a aderat la proiectul de realizare a Pieţei Unice Europene, proiect iniţiat în timpul preşedinţiei lui Junker la Comisia Europeană. Mai mult decât atât, discuţiile sunt nefondate, dacă ne gândim că România are în proiect, în acest domeniu, să devină o piaţă regională în această zonă geografică a Europei.

Acestei gândiri politice a globalizării i s-a arătat şi reversul, în spaţiul public politic apărând tot mai mult spectrul gândirii naţionalist-populiste, în centrul căreia se propune, nici mai mult, nici mai puţin, decât naţionalizarea companiilor româneşti privatizate.

Înainte de a relua comentariul privind influenţa politicului asupra pieţelor financiare, mai vreau să abordez şi alte teme care, lăsate în mâinile neprofesionistilor, pot genera convulsii în piaţă.

Aşa cum am subliniat, piaţa de capital reglementată din România a evoluat astfel încât, astăzi, cele mai mari agenţii internaţionale de rating au decis upgradarea la statutul de piaţă emergentă, după mulţi ani de speranţă.

De pe urma acestei decizii, categoria investitorilor instituţionali atraşi de piaţa românească este valoric substanţial mai puternică, de acum înainte, statul român, Autoritatea de Reglementare (ASF) şi Bursa de Valori Bucureşti trebuind să-şi unească eforturile pentru atragerea de noi emitenţi privaţi, creşterea lichidităţii în piaţă şi listarea unor noi companii de stat.

Practic, în următorii ani, România trebuie să nu mai aibă nicio companie din portofoliul statului care să nu fie listată la BVB şi tranzacţionată pe piaţa reglementată, rezolvând astfel vechi şi anacronice probleme ale companiilor de stat: lipsa de transparenţă, lipsa raportărilor curente, lipsa guvernanţei corporative şi amestecul politicului în actul decizional al acestor companii.

Abordarea clasică a sistemului bursier indică împărţirea acestuia în două domenii distincte, care nu se intersectează între ele: piaţa de capital, în care funcţionează bursa de valori, şi piaţa de mărfuri, având că referinţă, fireşte, bursa de mărfuri.

Această tendinţă de specializare a funcţionat şi în România ante şi interbelică, în care cele două instituţii au reuşit să strălucească, de la un moment dat, separat.

Apariţia produselor moderne, în speţă a contractelor la termen derivate, purtând asupra unor active, atât financiare, cât şi din zona bunurilor fizice, a tulburat însă această dihotomie statică dintre pieţe, creionând variante noi de dezvoltare.

Spre exemplu, în Statele Unite, mediul bursier exponenţial în întreaga lume, contractele derivate (cele mai cunoscute fiind cele futures şi cele bazate pe opţiuni) au fost arondate pieţei tradiţionale a mărfurilor, care şi-au păstrat, de atunci, doar înguste segmente fizice, migrând spre piaţa virtuală a respectivelor produse. Mai mult, au fost operaţionalizate entităţi distincte de reglementare, CFTC pentru piaţa produselor derivate, zona de acţiune a trecutelor burse pure de mărfuri şi SEC pentru piaţa (rămasă ea doar fizică) de valori.

Cumva surprinzător, în Europa ultimelor puţine decenii, trendul a fost unul contrar şi discriminatoriu. Contractele derivate au fost catalogate rigid, laolaltă, ca instrumente financiare, fiind trecute - unii zic exclusiv, dar aici este de discutat! - în jurisdicţia autorităţilor naţionale ale pieţelor de capital. Acest lucru a contribuit, o dată în plus, la declinul pieţelor europene de mărfuri, dar şi - din păcate - a influenţat negativ chiar atât de utila industrie a produselor derivate.

Reglementările şi comportamentele rigide au inhibat operarea lor pe pieţele tradiţionale de mărfuri, iar bursele de valori, având target-uri în alte zone de interes, nu le-au acordat o atenţie specială, chiar dacă puteau să ia în consideraţie, pentru ele, active financiare de baza. Că răspuns, au înflorit pieţele OTC, acolo unde acestea (precum în Marea Britanie, acum un spaţiu extracomunitar) erau permise, sau entităţi strict specializate, fără componente fizice (deci rupte de feed-back-ul economic), căutând licenţierea ca pieţe de capital, dar funcţionând aparte de specificul fundamental de finanţare, investire şi dezinvestire al acestora. Alte pieţe specializate, precumpănitor din zona energiei, au început, cu mai mult sau mai puţin succes, acolo unde autorităţile s-au arătat mai deschise, adevărate exerciţii de contorsionare instituţională, pentru a căpăta licenţe noi din zona pieţei de capital, pentru operaţiunile lor.

Evident, vom putea spune atunci că Bursa de Mărfuri se integrează, cel puţin pentru o clasă de operaţiuni şi fără a-şi abandona specificul, în mai larga piaţă de capital. Este aceasta o evoluţie favorabilă pentru ea? Răspunsul se întrezăreşte a fi pozitiv. Instituţia se modernizează, sunt preluate structuri noi, cum sunt cele de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, regulile de respectat sunt mai strânse, gama de produse - cum s-a văzut - se lărgeşte, transparenţa şi încrederea publicului cresc.

Piaţa de capital, pe de altă parte, va avea ea însăşi de câştigat? Desigur, aer proaspăt, se deschid astfel ferestrele spre economia reală, e permis accesul la noi produse investiţionale, sporeşte numărul de participanţi, creşte lichiditatea generală. Produse derivate, produse structurate, noi indecşi, operaţiuni complexe corelate între pieţele tradiţionale (folosind însă instrumente moderne, inovative). Win-win, aşadar.

Este, fără îndoială, unul dintre trendurile majore ale pieţelor financiare contemporane integrarea la standarde proprii înalte a operaţiunilor având la bază mărfurile, în special cu referire la cele energetice. Cum am arătat, în România, lucrurile au început să se îndrepte, în ciuda dificultăţilor, ezitărilor, neînţelegerilor, în aceeaşi direcţie. Până acum este rezultatul eforturilor antreprenoriale stăruitoare ale bursei locale de mărfuri şi al momentelor de deschidere ale autorităţii pieţei de capital. Procesul ar trebui să continue, însă, rapid şi hotărât, în favoarea mediului economic românesc. Este o politică de avangardă intituţională, care i-ar conferi avantaje competiţionale importante şi pe care România nu trebuie să o rateze. 2022 şi anii care îi urmează ar trebui să confirme, aşadar - e concluzia noastră - integrarea rapidă, pe model contemporan european, a Bursei de Mărfuri, pe o componentă sofisticată a sa, în spaţiul pieţei financiare nebancare din ţară noastră!

Un alt capitol important al pieţelor financiare nebancare din ţara noastră, deşi la prima vedere pare doar specific pieţei de capital, îl reprezintă necesitatea obiectivă a creării Fondului Suveran de Investiţii al României, printr-un proiect de model european, care să înlocuiască hibridul de proiect al fostei guvernări. Astfel, un Fond Suveran de Investiţii, gândit şi proiectat ca un fond tranzacţional pe BVB, în care statul să păstreze un pachet majoritar (în niciun caz pachetul integral), alături de investitori autohtoni şi străini, precum şi investitori de retail, ar permie o evaluare corectă (bursieră) a participaţiilor statului, dar şi o guvernanţă corporativă sănătoasă, eliberată de interesele politice. Simpla decizie ca toate companiile din portofoliul viitorului Fond Suveran să fie listate ar constitui garanţia unei gestiuni corecte şi dedicate obţinerii de profit, sumele obţinute de stat din dividende urmând a fi sursa de finanţare a marilor proiecte de investiţii ale României. Recenta creare a CCP (Contrapartea Centrală), veriga lipsă pentru dezvoltarea pieţei derivatelor în România până în prezent, reprezintă un model de asociere a intereselor statului cu mediul privat, participarea la capitalul social al acesteia atât a BVB, a Băncii Transilvania, a societăţilor de investiţii financiare, cât şi a OPCOM (operator de stat), garantând o instituţie care, în viitor, va asigura României un rol regional. De altfel, chiar Bursă de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central pot contribui la crearea unei pieţe regionale coordonate de la Bucureşti.

Riscurile pieţelor financiare româneşti devin tot mai accentuate, dacă nu sunt analizate din timp.

Viitorul pieţei de capital trebuie să asigure, în cazul criptomonedelor, bitcoin, CFD-uri etc. o supraveghere care să aibă la bază reglementarea, impozitarea şi garantarea acestor investiţii, astfel încât numeroasele cazuri semnalate de consumatori, cu privire la aceste investiţii, dar, în special, la tranzacţiile şi operaţiunile pe platforme on line (tranzacţii de tip FOREX) de către entităţi şi persoane neautorizate, să fie eliminate.

La fel de pregnant se pune problema şi în ceea ce priveşte raporturile între politic şi celelalte domenii ale pieţelor financiare nebancare: asigurările şi pensiile private.

Pornind de la aceste considerente, este evident pentru toată lumea că pieţele financiare nu pot evolua în afara decidentului politic. Singura condiţie este aceea a independenţei decizionale a reglementatorului român faţă de politic. Cadrul de reglementare adoptat la nivelul autorităţilor europene trebuie transpus la nivel naţional, ţinând cont de specificul fiecărei ţări, plecând de la stadiul pieţelor naţionale, istoricul şi particularităţile acestora.

Revenind la politică, cred că este util să vedem care din doctrinele politice în economie sunt benefice pieţelor financiare. La prima vedere, pare că doctrina liberală se mulează cel mai bine acestor pieţe; evident, mă refer la liberalismul economic. Conform acestuia, toţi oamenii sunt născuţi liberi, egali în drepturi, având dreptul de a poseda şi de a folosi proprietatea. În ceea ce priveşte decizia politică, liberalismul economic vede comunitatea şi statul doar ca pe o consecinţă a asocierii indivizilor şi, deci, legile să exprime nevoia acestora şi nu voinţa unor autorităţi statale.

Doctrinele de stânga par că au eşuat, dar doctrina social-democrată rămâne una prezentă în viaţa publică, având componentă socială primordială. Dar, ca să ai protecţie socială, creşteri salariale, nivel ridicat al veniturilor, trebuie să promovezi politici economice care să garanteze funcţionarea liberă a mecanismelor de piaţă, dezvoltarea pieţelor libere, garantarea proprietăţii private, asigurarea liberei concurenţe, a libertăţii de iniţiativă, de diferenţiere a veniturilor.

Eu cred că social-democraţia actuală a reuşit aceste cerinţe. Cele două elemente întrepătrunse ne conduc spre altă doctrină economică, şi anume, umanismul.

Ce vedem astăzi în România? O coaliţie de guvernare între partide aparţinând unor doctrine fundamental diferite. Întrebarea este dacă pentru pieţele financiare acest melanj temporar are nevoie şi de altceva. Soluţia pare aşadar a fi doctrina umanistă, doctrina, prin definiţie, social-liberală. Destul de puţin cunoscută, doctrina umanistă, sau umanismul pragmatic, poate completa peisajul politic românesc prin valenţele ei.

O dezbatere pe tema umanismului economic, a doctrinelor liberale şi de stânga, ar fi mai mult decât utilă pentru mediul de afaceri şi pieţele financiare.

Cred că variantele de extremă nu mai pot fi acceptate, nici cele neoliberale care susţin diminuarea drastică a acţiunii statului, existenţa pieţelor complet libere şi reducerea la maxim a reglementărilor, nici cele polpulist-naţionaliste, periculoase prin însăşi existenţa lor publică. Calea de urmat, în condiţiile politice din România, cel puţin în această perioadă, este cea a social-democraţiei, a liberalismului echilibrat şi a umanismului programatic. Un singur exemplu poate fi concludent pentru ceea ce înseamnă o măsură liberală fără o protecţie socială: liberalizarea preţului energiei. Efectele ei nu mai trebuie comentate.