Politicianul Dorin Florea: "Fermierii trag un semnal de alarmă"

G.D.
Politică / 9 aprilie 2023

Politicianul Dorin Florea: "Fermierii trag un semnal de alarmă"

Politicianul Dorin Florea, fostul primar al municipiului Târgu Mureş, consideră nejustificate reacţiile unor oficiali împotriva protestului fermierilor care a dus la blocarea circulaţiei cu peste 200 de tractoare, arătând că politicienii români se comportă de parcă România ar avea o experienţă capitalistă de câteva sute de ani, notează Agerpres.

"Protestele fermierilor români sunt pentru a scoate la iveală o situaţie mult mai gravă decât pare de fapt, pentru a nu ştiu cât oară, superficialitatea şi amatorismul nepermis al guvernanţilor români, învăţaţi doar să reacţioneze zgomotos şi incompetent, incapabili să analizeze şi să prevină situaţiile grave apărute. Nu se doreşte sub nicio formă şi în niciun fel să se înţeleagă perioada istorică pe care o traversăm. Ne comportăm de parcă am avea un parcurs în capitalism de sute de ani. Copiem şi adoptăm măsuri de afară şi de la unii care au experienţă istorică în domeniul economiei de piaţă şi nu vrem să traducem aceste acţiuni prin realitatea românească, care ne copleşeşte pe zi ce trece. România are nevoie de strategii clare în toate domeniile şi mai ales în ceea ce reprezintă siguranţa naţională, agricultura, iar siguranţa alimentaţiei populaţiei o impune ca prioritate", a declarat Dorin Florea.

Potrivit acestuia, agricultorii români traversează cea mai grea perioadă, pentru că şi-au însuşit un parcurs foarte greu, fiind la prima generaţie de capitalişti şi au responsabilitate uriaşă.

"Se confruntă cu grave probleme invite, atât cu creditele, cu garantarea produselor, cu achiziţionarea lor, cu desfacerea lor, nemaivorbind de asigurarea recoltelor. Unele ţări din jurul nostru, tot cu experienţă ca noi, au reuşit prin politici clare privind comportamentul şi atitudinea cooperantă cu multinaţionalele, au dezvoltat reţele naţionale privind procesarea şi desfacerea produselor autohtone şi, chiar mai mult, au făcut o educaţie serioasă a populaţiei pentru produsele autohtone. Fermierii români acum au nevoie de o garanţie şi de o strategie naţională ce trebuie urmată de toţi politicienii, nu să-i lăsăm pradă concurenţei cu cei care o experienţă de sute de ani şi pentru care o situaţie intempestivă apărută, ca acum, nu-i afectează atât de mult şi nu-i scoate definitiv de pe piaţă", a afirmat fostul primar.

Dorin Florea crede că dacă se doreşte capitalism în România şi economie de piaţă, se impune ca sectorul agricol să fie considerat o prioritate.

"Problema României este că nu avem o strategie cu multinaţionale, dar nici cu grâul venit din Ucraina. Polonia le-a zis foarte clar: da, nicio problemă, grâul vostru poate trece prin Polonia, dar nu rămâne un grăunte în Polonia", a subliniat Dorin Florea.

Peste 200 de tractoare au blocat, vineri, circulaţia în municipiul Târgu Mureş, în timpul unui protest al fermierilor împotriva preţurilor de dumping practicate prin desfacerea produselor agricole ucrainene, precum şi împotriva preţurilor la produsele lactate şi la lapte practicate de lanţurile de magazine.

Deşi protestul a fost autorizat să se desfăşoare pedestru în faţa Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, iar tractoarele şi utilajele agricole să fie staţionate în două zone bine delimitate, în urma presiunii exercitate de fermieri prin blocarea unor artere principale de circulaţie din Târgu Mureş, s-a permis desfăşurarea protestului motorizat în centrul municipiului, fapt ce a stârnit reacţii din partea unor oficiali.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. După Revoluție mulți au căpătat ce neam de neamul lor nu avusese=primul dumping recent, cu efect energii naționale risipite în sute de mii de procese. Prea puțini au făcut ceva pentru comunitatea locală. Majoritatea a înstrăinat urgent=al doilea dumping.

    Nea Daea , meri nene la pensie....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb