POLITICIANUL ELVEŢIAN MICHAEL DERRER: "Imaginea României în Elveţia este proastă, în mod nemeritat"

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Politică / 5 septembrie 2016

"Imaginea României în Elveţia este proastă, în mod nemeritat"

"România se găseşte pe locul întâi în categoria cetăţenilor care vin în Elveţia special ca să săvârşească infracţiuni" "Dacă imaginea României în Elveţia ar fi una mai bună, atunci şi turismul românesc ar avea de câştigat"

Michael Derrer, om politic elveţian, precum şi magistrat în oraşul Rheinfelden, conduce firma elveţiană ASCENT AG care consiliază întreprinderi elveţiene pe pieţele est-europene, inclusiv România. Domnia sa a luat iniţiativa unei campanii de informare în ţara noastră cu privire la schimbul de practică judiciară elveţiană, cu scopul de a reduce numărul infractorilor români din Elveţia. Prin acest demers speră să îmbunătăţeas-că imaginea României în ţara cantoanelor. Mai multe despre această iniţiativă am dezbătut într-un interviu.

Reporter: Vorbiţi-mi despre campania de informare cu privire la schimbul de practică judiciară elveţiană. Ce presupune?

Michael Derrer: Elveţia este ţara cu cel mai mare număr de spargeri din toată Europa în raport cu populaţia. Printre infractori, persoanele cu cetăţenie română au o pondere deosebit de mare. Acest lucru este rezultatul efortului de recrutare al bandelor, ale căror victime sunt tineri ro-mâni, care sunt aduşi în Elveţia pentru săvârşirea infracţiunilor. Bandele criminale menţin credinţa că riscul de a fi prins este nesemnificativ în Elveţia şi că pedepsele sunt mici, aspecte care nu mai corespund cu realitatea actuală din practica judiciară a tribunalelor din Elveţia. În ultimii ani, pedepsele au crescut în mod constant şi detenţia preventivă poate dura uşor între 6 şi 12 luni.

Reporter: Cum aţi hotărât să luaţi o astfel de iniţiativă?

Michael Derrer: Datorită faptului că eu cunosc România de mai mult de 25 ani şi că am şi prieteni români. Mă consider strâns legat de ţara voastră. Pe de altă parte, având funcţia de magistrat şi de traducător juridic, lucrez mult cu infractori provenind din România. Cred că pot să transmit în mod credibil mesajul că trebuie urgent luate măsuri, fără să fiu suspectat că aş avea ceva împotriva românilor în general.

Din cauza infractorilor de cetăţenie română, imaginea generală a României în ţara mea este proastă. În mod nemeritat, fiindcă infractorii de cetaţenie română reprezintă o parte infimă din populaţia României.

Reporter: Cât de importantă consideraţi că este îmbunătăţirea imaginii României?

Michael Derrer: Era şi este previzibil că numărul românilor ce muncesc în Elveţia va creşte după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii din ţara noastră. Imaginea româ-nilor în Elveţia trebuie îmbunătăţită acum, înainte să se consolideze stereotipuri negative pe termen lung.

Reporter: Care sunt aspectele care o "strică"?

Michael Derrer: Faptele comise de infractorii de cetăţenie română care includ spargeri, furturi din magazine, înşelăciuni şi faptul că lucrurile bune realizate de românii din Elveţia nu sunt vizibile. România se găseşte chiar pe locul întâi în categoria cetăţenilor care vin în Elveţia special pentru a săvârşi infracţiuni, fenomenul numindu-se "Kriminaltourismus".

Reporter: Cum este văzută Româ-nia în Elveţia? Dar invers?

Michael Derrer: Nu se ştiu multe despre România în Elveţia, foarte puţini elveţieni au fost în vacanţă în România. Din această cauză, imaginea creată de numărul mare al infractorilor români în percepţia elveţienilor este cu atât mai puternică. Dacă imaginea României în Elveţia ar fi una mai bună, atunci şi turismul românesc ar avea de câştigat prin vizita a cât mai multor elveţieni în România.

Elveţia beneficiază de o imagine bună în România, ceea ce este în parte meritul ei şi rezultatul circumstanţelor istorice.

Reporter: Care sunt demersurile concrete pe care le vedeţi, pentru ca imaginea României să fie mai bună?

Michael Derrer: Pe de o parte, trebuie micşorat numărul infracţiunilor comise de către persoane cu paşaport român în Elveţia. Pe de altă parte, trebuie disociat numele României cât mai radical de faptele infracţionale comise de către anumiţi cetăţeni români în Elveţia.

Reporter: Ce beneficii ar aduce o legătură strânsă între România şi Elveţia?

Michael Derrer: Deja există o strânsă legătură între România şi Elveţia! Suntem complementări în multe aspecte, dar în primul rând economic, apoi din punctul de vedere cultural.

Reporter: Cum descrieţi mediul afacerilor din România comparativ cu cel din Elveţia?

Michael Derrer: Economia este mai dinamică în România, în sensul că multe afaceri se pot face aici. Totodată, există oportunităţi pentru investiţii în producţie sau în servicii, care ar putea fi asumate de către firme elveţiene.

Reporter: Ce apreciaţi la antreprenorul român?

Michael Derrer: Întotdeauna am admirat capacitatea de a improviza a românilor. În Elveţia totul este planificat cu mult timp în avans. Un elveţian ştie cu cine va lua prânzul într-o anumită zi peste 3 luni. Atât comportamentele românilor, cât şi cele ale elveţienilor au aspecte pozitive, dar şi riscuri. Important este să dezvoltăm laturile mai bune ale ambelor părţi într-o cooperare.

Reporter: Care sunt viitoarele direcţii care vă vor susţine iniţiativa în continuare?

Michael Derrer: Campania de informare iniţiată de mine a demarat bine şi sunt mulţumit că au apărut multe articole despre această iniţiativă atât în Elveţia, cât şi în România. Acum trebuie să mergem mai departe, iar publicul ţintă este reprezentat de potenţialii infractori fără cazier, care trebuie să fie informaţi despre faptul că Elveţia nu este raiul hoţilor.

Am şi un mesaj în acest sens pentru tinerii români care doresc să vină în Elveţia, atraşi fiind de un câştig rapid şi cu puţin efort: "Dragi tineri români, nu merită să vă angajaţi într-o aventură care mai devreme sau mai târziu se va termina cu mari dezămăgiri şi cu mult timp pierdut în închisorile din Elveţia. Învăţaţi o meserie, căutaţi locuri de muncă atât în România, cât şi în străinătate. Există foarte multe oportunităţi în acest sens! Şi nu credeţi dacă cineva susţine contrariul!"

Reporter: Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb