Peste 400 de experţi internaţionali, practicieni în buna guvernare şi oficiali din 45 de ţări din Europa şi Asia Centrala (ECA) s-au întâlnit ieri şi astăzi, în Ankara, Turcia, cu ocazia primei ediţii a Conferinţei Regionale de Bună Guvernare, organizată de Banca Mondială, arată un comunicat al Guvernului.
În cele două zile de dezbateri şi sesiuni de lucru, s-au discutat subiecte precum: nevoia guvernelor de a-şi regândi modul în care creează şi aplică politicile publice, astfel încât societatea să poată fi un real partener de dialog, impactul pe care accesul rapid la informaţie îl are asupra actului de guvernare şi modurile în care guvernele pot răspunde eficient acestui fenomen, practici internaţionale şi măsuri de transparentizare a actului de guvernare şi îmbunătăţirea serviciilor publice, dar şi altele.
"Când instituţiile nu sunt eficiente, cetăţenii au de suferit, în special cei săraci, pentru că ei depind de serviciile publice. Dar când oamenii sunt lăsaţi să participe şi să acceseze informaţiile publice, devin parte a soluţiei", a declarat Cyril Muller, Vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, potrivit sursei citate.
Delegaţia României a fost reprezentată de Oana Pintilei, Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Bogdan Puşcaş, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice şi Dragoş Negoiţă, Director al Direcţiei Coordonare Politici şi Priorităţi din cadrul SGG.
În cadrul panelurilor tematice care au abordat o gamă largă de modele de bune practici în materie de guvernare, oficialii români au prezentat proiectele şi progresele realizate la nivelul administraţiei noastre, în ultimii ani.
"Ne concentrăm pe consolidarea proceselor de politici publice. Avem în vedere constant eficientizarea şi transparentizarea acestora, dar nu ne oprim aici. Analizele de impact sunt deosebit de importante şi înţelegem nevoia din ce în ce mai mare a oamenilor de a primi de la guvernanţi politici publice care să aibă un impact pozitiv asupra calităţii vieţii lor şi asupra societăţii în ansamblul ei. Un alt aspect pe care-l avem în vedere tot aici este creşterea calităţii serviciilor publice şi, fireşte, pornim de la resursa umană din administraţia publică. De la modul în care îi motivăm pe oameni, cum îi pregătim şi până la ce oportunităţi de creştere în carieră şi de dezvoltare personală le oferim, toate acestea se reflectă direct asupra capacităţii noastre instituţionale şi, mai important decât atât, decid calitatea serviciului public", a explicat Oana Pintilei, Secretar de Stat în cadrul SGG.
Sesiunile plenare ale conferinţei regionale au dezbătut pe larg şi subiectul digitalizării administraţiilor publice din ECA. Experţi în domeniu şi oficiali guvernamentali au susţinut deopotrivă nevoia implementării strategiilor digitale, dar au şi atras atenţia asupra timpului necesar pentru succesul acestor reforme.
"Administraţia publică are nevoie de digitalizare şi informatizare. Sunt câţiva ani buni de când am început acest proces amplu şi avem progrese notabile. În egală măsură, însă, digitalizarea făcută înainte de debirocratizare, înainte să subţiem procesele şi procedurile din cadrul întregii administraţii şi, mai ales, în interacţiunea directă dintre stat şi cetăţeni, nu face altceva decât să adauge noi straturi birocratice care îngreunează sistemul, iar efectul va fi unul invers celui scontat. Orice reformă are nevoie de timp, se face etapizat, gradual şi necesită angajament ferm şi continuitate din partea tuturor actorilor implicaţi", a precizat Dragoş Negoiţă, director DCPP, arată comunicatul.
Creşterea gradului de interoperabilitate instituţională şi întărirea relaţiilor de parteneriat cu societatea civilă şi cu cetăţenii au fost alte subiecte dezbătute de participanţii sesiunilor plenare şi atelierelor de lucru de la Ankara.