"Băncile româneşti, chiar dacă au capital străin, sunt supuse reglementărilor de la noi", a declarat Cristian Popa, viceguvernatorul BNR.
Domnia sa a declarat că ponderea titlurilor europene este de numai 0,2% din totalul activelor instituţiilor de credit de la noi.
În opinia viceguvernatorului BNR calitatea capitalului investiţional din băncile locale nu ridică vulnerabilităţi. În plus băncile din ţara noastră şi-au consolidat capitalul exclusiv prin proprietarii privaţi şi statul nu a intervenit nici prin Ministerul de Finanţe, nici prin BNR, potrivit lui Cristian Popa.