Ponta îi forţează mâna lui Isărescu

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 3 iunie 2014

Ponta îi forţează mâna lui Isărescu

Noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României va primi votul Parlamentului în această lună, chiar dacă actualele mandate ale membrilor expiră la finalul lunii septembrie, a declarat ieri premierul Victor Ponta.

Domnia sa a ţinut să precizeze că guvernatorul Mugur Isărescu va fi susţinut de USD pentru un nou mandat la BNR, iar că vicepreşedintele Bogdan Olteanu, deşi "a fost foarte bun în funcţia deţinută", nu se află în ograda sa şi nu poate să spună dacă va mai câştiga un nou mandat.

Surse politice ne-au declarat, însă, că Bogdan Olteanu şi Cristian Popa şi-ar fi pierdut sprijinul politic pentru viitoarele alegeri BNR.

Analiştii susţin că graba lui Victor Ponta să aleagă mai devreme noul Consiliu de Administraţie al BNR ar fi, de fapt, o acţiune care să clarifice dacă Mugur Isărescu va candida sau nu la alegerile prezidenţiale din toamnă: "În această lună se fac jocurile pentru alegeri. Dacă Mugur Isărescu va avea un nou mandat la BNR, este clar că nu va mai candida la Preşedinţie".

Analistul economic Florin Cîţu este de părere, însă, că graba actualei puteri să aleagă noul board al BNR, noii membri ai Curţii de Conturi, Consiliul de Administraţie al Radioului Public şi preşedintele TVR arată că PSD nu crede că, în toamnă, va mai avea o majoritate necesară pentru aceste portofolii şi atunci va vota în această lună ca să se asigure că în conducerea BNR "intră cine trebuie".

Florin Cîţu susţine pe blogul său: "Aceasta arată clar că BNR nu este o instituţie independentă şi că politicul dictează conducerea şi, implicit, politica monetară. Rezultatele politicii monetare din ultimii 24 de ani sugerau lipsa independenţei BNR, dar acum există încă un element în plus (dacă ce spune Victor Ponta este adevărat) care să demonstreze acest lucru. O să vedem cine o să facă parte din conducerea BNR, dar eu nu cred că o să existe cineva care să fi publicat vreodată vreo analiză independentă (nu la comandă), chiar şi pe un blog despre politica monetară sau despre rolul politicii monetare în economie. Din păcate, dacă această declaraţie a lui Victor Ponta este reală, trebuie să ne aşteptăm la o politică monetară care o să susţină politica fiscală şi nu o să o contracareze (cum este normal). Acest tip de politică monetară a fost observat în perioada 2006-2007, când BNR a relaxat politica monetară în acelaşi timp în care politica fiscală se relaxa exagerând perioada de avânt şi, bineînţeles, pe cea de prăbuşire".

Vicepreşedintele SUA Joe Biden s-a întâlnit, recent, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, potrivit unor surse politice, care au susţinut că discuţia a fost solicitată chiar de către oficialul american. Sursele afirmă că Mugur Isărescu este preferat de cancelariile occidentale ca succesor al lui Traian Băsescu. Guvernatorul BNR ar putea beneficia de susţinerea moderaţilor de stânga şi de dreapta din România şi UE. Mugur Isărescu este recunoscut ca non-conflictual şi ca fiind cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din Europa.

Aflându-se de aproape un sfert de secol la conducerea BNR, Mugur Isărescu se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei, potrivit studiilor de opinie publicate de-a lungul anilor.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. In urmatorii ani se vor lua decizii importante legate de viitorul Europei, decizii care de la un anumit punct incolo vor fi decizii strict politice - ori de stanga ori de dreapta. Romania e clar o tara care mai are multe de reparat pana sa ajunga sa ia doar decizii politice, deocamdata fiind in situatia de a lua decizii disperate pentru supravietuire, ce nu tin de stanga sau dreapta. Ca si un neinregimentat politic, Isarescu este folositor acum, dar fara sustinere politica va pleca repede atunci cand Romania va trebui sa-si asume decizii grele de stanga ori de dreapta, in Europa sau acasa.

    ar fi cazul ca domnul Isarescu sa se retraga la vie...

    1. posibil sa se "retraga" la presedentie.

      catule cand au fost instituiile romaniei libere? poate pe timpul lui ceasca

      Da, la vie, ca sa-si foloseasca feliuta ce i-a revenit din Bancorex. 

    si anume domnul Isarescu i-ar cam indrepta mana domnului Ponta, ca si cum ar fi luxata si vrea sa o puna in directia buna. Poate ar mai mult succes decat atunci in 2009 cand a iuitat sa adauge o coloana la tabelul cu RMO :-) O fi bine?????????

    1. Pune-ti ochelarii bine! din poza se vede bine Ponta ii spune: batrane, facem un Skanderbeg? te las sa pui amandoua mainile si tot eu castig.

      Nici nu s-ar putea interpreta altfel; cu capul Ponta nu s-ar fi putut pune. 

    bancile au avut de castigat cu isarescu guvernator, ma intreb oare cum ar evolua sub un isarescu presedinte...

    1. Bine spus ! Bancile , mai precis BNR , au avut de castigat . Noi am avut de pierdut . Cine poate calcula cati bani ( poate de ordinul sutelor de milioane de euro ) a pierdut Romania , sistemul bancar , din cauza politicii obstructioniste si exagerat de reglementate a BNR . Numai blocarea platilor externe cu saptamanile a adus pagube imense sectorului privat . Si unii mai vor sa-i faca statuie guvernatorului . A fost un om orientat si atat .

    Nu se stie cine va fi Prim Ministru la toamna si pentru guvernator este bine sa aiba sacii deja in caruta. La toamna o sa culeaga via si sa deguste vinul, nu sa stea cu emotii daca primeste un nou mandat sau nu. Valabil si pentru celelalte locuri.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb