Ponta, opozantul numărul 1 al lui Liviu Dragnea

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Politică / 23 ianuarie 2018

Victor Ponta

Victor Ponta

Victor Ponta este cel mai aprig opozant al lui Liviu Dragnea. Constant, fostul şef al PSD lansează atacuri împotriva actualului lider al acestui partid. Deputatul a anunţat că va vota în Parlament împotriva învestirii noului Guvern, decizia sa nefiind determinată de calităţile sau defectele Vioricăi Dăncilă, ci de faptul că, în opinia sa, adevăratul premier va fi Liviu Dragnea.

Foştii colegi de partid îl acuză pe Victor Ponta că îşi face campanie într-un mod total neelegant şi că speră ca prin "demonizarea" lui Dragnea va câştiga simpatia electoratului, simpatie care ar urma să fie transformată în voturi la alegerile prezidenţiale de anul viitor. De altfel, Victor Ponta a declarat că partidul din care face parte, Pro România, va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Dacă imediat după pierderea alegerilor din 2015, Victor Ponta a dus o adevărată campanie împotriva lui Klaus Iohannis, după alegerile parlamentare din 2016, Liviu Dragnea a devenit principala sa ţintă.

În ultima ieşire publică, la TV, Ponta susţine că Dragnea controlează Comitetul Executiv al PSD, Parlamentul, Guvernul, Curtea de Conturi, dar şi alte instituţii ale statului, însă consideră că nu are educaţia politică şi capacitatea intelectuală de a conduce o ţară: "Se va decide compoziţia Guvernului în conformitate cu dorinţa domnului Liviu Dragnea. E un singur membru în CEx. Decide domnul Dragnea să facă un Guvern, dacă se poate mai bun decât ultimele două, care au fost, totuşi, două guverne lamentabile în ceea ce priveşte activitatea profesională a majorităţii membrilor. Un singur om, domnul Dragnea, controlează în acest moment şi Parlamentul, şi Guvernul, şi partidul, Curtea de Conturi şi alte instituţii. S-a mai întâmplat ca o singură persoană să aibă practic toată puterea, domnul Băsescu, acum o are domnul Dragnea. Nu pot să spun că îl deranjează cineva. Domnul Iohannis bine că n-a venit la şedinţa PSD ca să semneze acolo (decretul de numire al premierului - n.r.). Statul paralel văd că s-a dus, deci acum domnul Dragnea are puterea. Problema e ce face cu ea. Domnul Dragnea are un alt tip de leadership, în care decizia îi aparţine (...) Au fost două guverne foarte slabe, care au făcut foarte multe greşeli, amândouă conduse, într-un fel sau altul, cu influenţa domnului Dragnea. S-au luat nişte măsuri foarte proaste - faimoasa revoluţie fiscală - eu cred că de aia nu plânge nimeni după Tudose, că nimeni nu a uitat că Tudose a zis că se opune şi pe urmă a făcut revoluţia fiscală şi a distrus tot. Mai departe povestea cu salariile, că urmează să crească salariile şi în final nu au mai crescut. Deci două Guverne proaste: Guvernul Dragnea 1, Guvernul Dragnea 2. Sper ca Guvernul Dragnea 3 să fie mai eficient. (...) Eu cred că domnul Dragnea nu are educaţia politică şi capacitate intelectuală de a conduce o ţară. Acum însă o conduce. Din punctul meu de vedere o conduce prost, motiv pentru care eu nu mai sunt membru PSD şi fac opoziţie. O să votez împotriva Guvernului Drag­nea 3".

Omul trimis de către Liviu Dragnea să "se ocupe de Facebook" a devenit foarte incomod pentru actualul lider folosindu-se din plin de acest "instrument" de comunicare. Foarte activ pe reţelele de socializare, Victor Ponta stă mult mai bine, pe aceste platforme, decât principalii lideri ai PSD, având 813.000 de prieteni pe Facebook, în condiţiile în care Liviu Dragnea are 160.000, Gabriela Firea - 488.000, iar premierul desemnat, Viorica Dăncilă - 5.500.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ponta: "O să votez împotriva Guvernului Dragnea 3". Mai, Puie Monta, tu te-ai opus si atunci cand s-a supus la vot, in Parlament, anchetarea penala a Rovanei Plumb - membra in PSD-ul impotriva caruia faci tu, acum, gargara.

    Ponta este un om foarte inteligent dar, din pacate, nu este un politician matur.

    Este penibil criticandu-si fostul coleg, mai ales pentru perioada in care cei doi formau o echipa. Ba din contra, Ponta il promova pe Dragnea.  

    In trecut se spunea despre Ion Iliescu ca ce presedinte bun ar fi fost, daca ar fi condus tara, din 1980. Adica, cu 10 ani mai devreme .

    Apoi se spunea despre Traian Basescu ca ar fi fost un super presedinte, daca ar fi condus si dumnealui tara cu 10 ani mai devreme .  

    Parafrazand aceste opinii - spun si eu : Ce politican de valoare ar fi fost Victor Ponta...daca intra in politca mare, cu 10 ani mai tarziu.  

    1. E atat de inteligent incat la urmatoarele alegeri ,sotia sa nu va mai fi europarlamentar(o groaza de bani pierduti)si nici parlamentari amandoi.(O sa ramana consilier pe langa presedintele sarb , asa cum se lauda)Unul cu gura mare mai putin.

      Esti din teleorman sluga, asa-i? Se vede dupa cum gandesti. Oameni ca tine au tinut si tin comunismul in tara asta doar ca sa le fie lor un pic mai bine. Ptiu, blastamatule!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb