Premierul Victor Ponta a afirmat, astăzi, că respectă opinia lui Crin Antonescu privind opoziţia acestuia faţă de eventuala numire a Laurei Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), conform surselor de presă.
"Eu am văzut punctul de vedere, îl respect. În acelaşi timp, eu o să fiu totdeauna solidar cu colegii liberali şi când vor lua ei decizii controversate. Eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnii Frunzăverde şi Stănişoară, care au fost mult mai apropiaţi de domnul Traian Băsescu decât Kovesi. Iar eu pe Kovesi nu o pun vicepreşedinte la PSD. Să stea liniştiţi liberalii pe tema asta", a spus Ponta.
Domnia sa a adăugat: "Am responsabilitatea guvernării ţării până la anul când domnul Antonescu va deveni preşedinte şi trebuie să aibă o ţară pe care să o conducă. În politică e important să îţi asumi şi decizii, e important să şi răspunzi pentru ceea ce faci şi e important să faci, nu să vorbeşti".