• Update 10:36 Ponta vrea să ofere posturi în Guvern liberalilor care părăsesc PNL cu Tăriceanu
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la o televiziune, că ia în calcul să ofere posturi în viitorul Cabinet liberalilor care ar pleca din PNL în Partidul Liberal Reformator, ce va fi înfiinţat astăzi de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat dacă, în eventualitatea ruperii unei părţi din PNL, ia în calcul să ofere posturi guvernamentale celor care ar pleca alături de Tăriceanu, Ponta a replicat: "Categoric da. Dacă există un grup semnificativ de parlamentari care au fost alături de noi până aseară, evident că aş vrea să sprijine Guvernul, să fie reprezentaţi".
Şeful Executivului a mai arătat că, pentru Guvern, o prezenţă ideologică liberală ar fi un lucru bun, dar a precizat că Tăriceanu nu va deţine o funcţie în noul cabinet, întrucât nu a solicitat acest lucru, iar discuţiile cu fostul premier nu au vizat funcţii în Guvern.
---
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri seară, la un post de televiziune, că va merge săptămâna viitoare în Parlament cu un guvern ce îşi va asuma programul USL, iar UDMR a primit propunerea de a face parte din noua coaliţie şi va avea un vicepremier.
Liberalii pot reveni în orice moment în coaliţie, noua structură ce va fi prezentată în Parlament fiind asemănătoare cu cea a USL, a mai spus Ponta.
Potrivit premierului, majoritatea parlamentară va fi una stabilă, alcătuită din USD, grupul minorităţilor şi UDMR. Din noul Guvern, vor lipsi doar 3 sau 4 poziţii, ce nu s-au dovedit absolut necesare.