Ponta va vizita, mâine, Grecia şi Albania

V.B.
Internaţional / 17 martie 2014

Premierul Victor Ponta se va afla, mâine, în Grecia, pentru o vizită de lucru, şi în Albania, în vizită oficială, potrivit unui comunicat al Guvernului României trimis astăzi redacţiei.

În Grecia, prim-ministrul se va întâlni cu omologul domniei sale, Antonis Samaras, şi va fi primit de preşedintele Karolos Papoulias.

Vizita la Atena are loc în contextul deţinerii de către Grecia, în primul semestru al acestui an, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi se înscrie în dialogul politic bilateral intens din cursul ultimilor ani. Convorbirile cu oficialii eleni vor permite analizarea stadiului relaţiei bilaterale şi identificarea unor noi proiecte de cooperare în plan sectorial, cu accent pe domeniul economic, social, turism, cultură şi educaţie. În plan european, discuţiile vor viza temele prioritare de pe agenda preşedinţiei UE. Astfel, vor fi abordate viitorul Europei şi evoluţiile instituţionale, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, măsurile pentru asigurarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, migraţia şi spaţiul Schengen, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, extinderea UE. De asemenea, vizita va oferi prilejul realizării unui schimb de opinii cu privire la formatele de cooperare regională, precum şi asupra situaţiei din Ucraina.

În Albania, Ponta va fi primit de preşedintele Albaniei, Bujar Nishani, şi va avea întrevederi cu prim-ministrul Edi Rama şi cu preşedintele Parlamentului, Ilir Meta.

"Vizita se înscrie în dialogul politic periodic româno-albanez şi va permite efectuarea unui bilanţ al relaţiei şi explorarea de noi modalităţi pentru dezvoltarea cooperării la nivel sectorial, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic bilateral. Cu acelaşi prilej, va fi organizat în capitala albaneză Forumul Economic româno-albanez, ca pas concret pentru dinamizarea cooperării economice. În contextul aspiraţiilor europene ale Albaniei, va fi reiterată susţinerea României, precum şi disponibilitatea părţii române de a oferi Tiranei expertiză în domeniile indicate ca prioritare de UE", se arată în comunicat.

Guvernul mai informează că agenda regională şi cooperarea în organizaţiile regionale şi internaţionale vor constitui alt subiect important al discuţiilor, cu atât mai mult cu cât, la sfârşitul primului semestru al acestui an, va avea loc transferul către Albania a preşedinţiei Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est - SEECP, deţinută în prezent de România.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb