Popa, BNR: Piaţa interbancară este departe de eficienţa pe care trebuie să o aibă

(F.A.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 mai 2010

Adâncimea pieţei secundare a titlurilor de stat şi nivelul de tranzacţionare pe piaţa interbancară arată că piaţa este departe de eficienţa pe care trebuie să o aibă în timp, a declarat, ieri, viceguvernatorul BNR Cristian Popa, citat de Mediafax.

Domnia sa a arătat că, după izbucnirea crizei în SUA, atenţia cercetărilor economice a fost din nou îndreptată către problema lichidităţii.

Totodată, Popa a atras atenţia că lichiditatea este foarte volatilă.

După apariţia primelor efecte ale crizei asupra economiei Româ­niei, în toamna anului 2008, băncile s-au confruntat cu lipsă acută de lichiditate, ceea ce a dus la majorarea dobânzilor de pe piaţa interbancară.

Totuşi, prin intervenţii ale BNR s-a controlat nivelul lichidităţii, iar în prezent băncile se confruntă cu un exces de lichiditate.

Potrivit datelor BNR, instituţiile de credit au plasat în aprilie depozite overnight la banca centrală în valoare cumulată de 80,06 miliarde lei, un nou nivel maxim al ultimilor trei ani, ceea ce înseamnă că plasamentele din primele patru luni au fost de 3,5 ori peste suma constituită în întreg anul 2009.

Numărul băncilor cu deficit de lichiditate, în scădere

Numărul băncilor cu deficit de lichiditate a scăzut, în 2010, la 14, de la 19 câte erau cu un an în urmă, în timp ce instituţiile bancare care au înregistrat un excedent au crescut de la 22, în 2009, la 26 în acest an, potrivit directorului adjunct în Direcţia Politică Monetară şi Modelare Macroeconomică din cadrul BNR, Dorina Antohi.

"Se remarcă în 2010 o scădere a băncilor cu deficit de lichiditate de la 19 în 2009, la 14 în 2010, şi o creştere a celor cu excedent de la 22 în 2009 la 26, în 2010", a declarat, ieri, Antohi, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor BNR, 14 bănci înregistrau un deficit de lichiditate de 3,7 miliarde lei pentru perioada ianuarie-aprilie 2009, în scădere faţă de anul 2009, când 19 bănci se confruntau cu probleme şi aveau un deficit de lichiditate de 10,6 miliarde lei.

În acelaşi timp, 26 de bănci au avut, în primele patru luni ale anului curent, un excedent de lichiditate în valoare de 4,07 miliarde lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb