POR 2014-2020:  Finanţare de peste 2,4 miliarde de euro pentru infrastructură, dezvoltarea urbană şi iluminatul public

C.B.
Politică / 22 ianuarie 2020

Ion Ştefan (Sursă foto: Facebook)

Ion Ştefan (Sursă foto: Facebook)

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a anunţat, miercuri, aprobarea Memorandumului de supracontractare a proiectelor aflate în lista de rezervă pentru axele prioritare 3, 4, 10 şi 13, valoarea totală a finanţării fiind de peste 2,4 miliarde de euro, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, declară: "Prin măsura adoptată astăzi la MLPDA, Programul Operaţional Regional va deveni, în perioada următoare, principalul finanţator al nevoilor de dezvoltare a comunităţilor locale. Proiectele aflate în lista de rezervă vor trece prin procesul de evaluare în vederea contractării şi, pe această cale, rugăm beneficiarii să răspundă prompt la clarificările solicitate."

Potrivit sursei citate, având în vedere specificul teritorial şi provocările cu care se confruntă, pentru zona ITI Delta Dunării s-a aprobat supracontractarea listelor de rezervă pentru toate tipurile de finanţări acordate acestei zone.

Totodată, după îndeplinirirea unor condiţii impuse de reglementările europene, vor fi relansate şi apeluri de proiecte în cadrul POR 2014-2020 pentru axele prioritare cu finanţare disponibilă, inclusiv pentru stimularea mediului de afaceri, în acord cu priorităţile Programului de Guvernare.

Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon - Operaţiunea privind măsurile de iluminat public;

Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reşedinţă de judeţ privind investiţii în mobilitate urbană, regenerare urbană, comunităţi marginalizate, regenerare urbană şi educaţie;

Axa prioritară 10 - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale - pentru investiţii privind modernizarea creşelor, grădiniţelor, şcolilor, liceelor tehnologice şi universităţilor;

Axa prioritară 13 - Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii - pentru investiţii privind infrastructura socială, de petrecere a timpului liber şi de reabilitare a spaţiilor publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb