Poşta Română: Valentin Ştefan anunţă o optimizare a personalului, nu reorganizare

A.D.
Miscellanea / 28 ianuarie

Sursa foto: Compania Naţională Poşta Română/Facebook

Sursa foto: Compania Naţională Poşta Română/Facebook

Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, a declarat că instituţia nu necesită reorganizare, ci doar o optimizare a personalului, proces ce ar putea afecta 15-20% din angajaţii administrativi, potrivit Agerpres.

"Planurile de reorganizare de-a lungul anilor au fost aprobate în Consiliul de Administraţie. De data aceasta nu mai este nevoie de reorganizare a companiei, e nevoie doar de optimizare de personal. Cu alte cuvinte, se va face o evaluare a numărului necesar de personal pe fiecare structură în parte, după care vom trece la departajarea salariaţilor şi concedieri dacă nu acceptă alte posturi în cadrul companiei. Vă spun asta pentru că în trecut, într-adevăr, compania a necesitat reorganizare profundă, schimbare de organigramă, schimbare de rof-uri, de fluxuri interne. Adică au fost chestii serioase. Din fericire, după toţi anii aceştia, pur şi simplu putem evalua de cine are nevoie compania şi de cine n-are nevoie compania. Vedeţi, legea în România e foarte proastă, pentru că toată lumea, ca să justifice o reorganizare, o concediere, îşi schimbă organigrama. De multe ori organigramă e bună şi nu trebuie să o schimbi ca să-ţi reduci numărul de personal", a afirmat Valentin Ştefan.

Valentin Ştefan a explicat că la începutul anului, angajaţii Poştei Române sunt solicitaţi să redacteze un raport de activitate, proces important în evaluarea personalului.

"Cei care dau cu copy-paste din fişa postului şi le trec cu liniuţă - am responsabilitate de a organiza conferinţă de presă, realizat 100% -. Ştiu din start că acea persoană nu şi-a făcut treaba pentru că cel mai comod lucru este să copiezi din fişa postului şi să scrie o chestie extrem de vagă, cum ar fi "mi-am dus la îndeplinire atribuţiile din fişa postului", dar rezultatele concrete sunt dincolo de fişa postului. Am organizat 16 conferinţe de presă, am dat 50 de comunicate de presă. Asta înseamnă ca cineva să justifice salariul de-a lungul timpului. Deci le avem, le strângem în fiecare an, le analizăm, facem o propunere, intrăm în restructurare fără să schimbăm, să dăm peste cap compania....Avem o estimare acum. Cifra finală va fi stabilită când se termină această evaluare, care a trebui să fie într-o săptămână, două maxim, dar tindem către 15-20% din numărul de persoane al administraţiei centrale", a transmis Valentin Ştefan.

Totodată, el a spus că restructurarea nu va afecta poştaşii şi că se doreşte o întărire a prezenţei companiei în ţară.

"Întărim prezenţa Poştei în ţară. Am redus cu 4000 de persoane numărul de salariaţi din cadrul Poştei Române şi vă spun că numărul de salariaţi pe teren operaţional, care duc corespondenţă în mod constant, fie că vorbim de poştaşi sau de curieri, nu a scăzut. E acelaşi sau dacă a scăzut, a scăzut nesemnificativ. Nu ne atingem, din contră, întărim prezenţa noastră în ţară. Vrem să avem mai mulţi sau o prezenţă mai puternică o perioadă mai lungă de timp pe care salariaţii s-o petreacă pe teren. În niciun caz nu ne gândim la reducerea numărului de poştaşi în Poşta Română. Avem 10.000 acum, intenţionăm să păstrăm aceeaşi cifră. E un lucru pe care îl puteţi monitoriza şi dumneavoastră de-a lungul anilor", a declarat Valentin Ştefan.

Valentin Ştefan a menţionat că, în ceea ce priveşte prezenţa fizică a clădirilor Poştei Române, aceasta urmează un trend global, în care multe clădiri ale companiilor se închid.

"Nu facem excepţie, e doar o chestiune de timp. Fie le ţinem cât mai multe acum şi peste 2 ani, 5 ani, 10 ani intrăm în calup şi le închidem forţat, fie le optimizăm din timp astfel încât să nu ţinem toată această reţea care nu aduce niciun beneficiu companiei. Mai mult, vă pot da exemple de ghişee poştale, deci nu oficii poştale, ci ghişee poştale care au un salariat care ne costă undeva la 8.000 lei în fiecare lună şi acea locaţie are venituri de câteva sute de lei lunar. Deci pentru câteva sute de lei lunar noi cheltuim 8.000 lei. Acolo sigur trebuie să intervenim că nu putem să mergem în pierdere în mod constant", a explicat Valentin Ştefan.

În 2024, Poşta Română a înregistrat o creştere accelerată a veniturilor, ajungând la 1,78 miliarde de lei, marcând o creştere de peste 9% faţă de anul anterior. Această performanţă a fost susţinută de segmentul de curierat, care a înregistrat o creştere de 7,3% a veniturilor după mai mulţi ani de declin. Cheltuielile au crescut cu doar 6,6%, ceea ce reflectă o gestionare eficientă a costurilor.

Poşta Română a revizuit şi strategia tarifară, a renuntat la contractele neprofitabile şi a negociat altele dinamice. Aceste măsuri au dus la o creştere a volumelor de corespondenţă cu 43,4% şi la câştigarea a 274 de proceduri de achiziţie, în valoare de 521 milioane de lei.

Compania a redus numărul angajaţilor cu 19% din 2021 şi a realizat economii semnificative care au permis majorări salariale de 52%. De asemenea, Poşta Română a modernizat infrastructura, investind 60 milioane de lei în echipamente de sortare şi renovând oficii poştale, inclusiv cel din Calea Giuleşti, Bucureşti.

Prin închirierea spaţiilor companiei, Poşta Română a generat venituri suplimentare de aproape 16 milioane de lei, o creştere de 48% faţă de anul anterior.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7843
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2800
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9378
Gram de aur (XAU)Gram de aur424.1384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb