Nicu Marcu pentru noi este Camenco Petrovici doi. La fel cum CEC-ul, condus de Camenco Petrovici, a păcălit populaţia prin falsa garantare a Fondului Naţional de Investiţii (FNI), la fel şi Nicu Marcu a păcălit populaţia prin falsa garantare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a capitalului (şi bonităţii) City Insurance, societate care se dovedeşte că a fraudat sute de milioane de euro din banii asiguraţilor în timp ce era mângâiată pe creştet de ASF.
Din prima zi în care Nicu Marcu a fost numit Preşedinte ASF (28 iunie 2020), el a acţionat în scopul acoperirii fraudei de la City Insurance prin mângâierea pe creştet a City Insurance şi neobligarea în mod real de a aduce capital.
Astfel, Nicu Marcu a oferit mai mult de un an societăţii City Insurance, timp în care societatea, cu o cotă de piaţă de 45% pe piaţa RCA, a încasat miliarde de lei ca prime, a plătit mai puţin de jumătate din sumele încasate ca despăgubiri şi a sifonat restul. Sub atenta privire şi supraveghere a lui Nicu Marcu.
Mai mult decât atât, Nicu Marcu, prin promovarea psihotică a iniţiativei de ,,decontare directă obligatorie'' în poliţele RCA (în fapt, intenţia de a scumpi asigurările cu până la 20% şi a lua populaţiei şi companiilor până la un miliard de lei în fiecare an, cu scopul de a direcţiona aceste sume către acţionarii infractori care prezentaseră încă din 2017 extrase de cont false, şi astfel, pentru a nu îi mai obliga să aducă capital), Nicu Marcu a devenit complice la frauda de sute de milioane de euro din ultimul an şi la acoperirea fraudei de alte sute de milioane din anii trecuţi.
,,Privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor''.
Despre tentativa ticlăloasă de introducere a obligativităţii decontării directe am scris încă din 31 ianuarie 2021, iar argumentele prezentate de mine au fost de natură să împiedice şi această fraudă din banii asiguraţilor, în fapt o mizerabilă acoperire a sifonărilor din asigurări, de către populaţie.
Simultan cu achiesarea prin această iniţiativă la interesele grupurilor care sifonau banii asiguraţilor, Nicu Marcu a primit asigurări că va primi imunitate pentru complicitatea de a nu supraveghea în mod real piaţa asigurărilor.
În acest sens, nefrecventabilul deputat Florin Roman, cu şcoală la Atheneum, cursuri la Colegiul Naţional de Apărare şi fost secretar general al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA, precursorul ASF) din perioada în care Astra Asigurări fura banii asiguraţilor, a promovat o iniţiativă ticăloasă prin care urmărea să îi ofere imunitate lui Nicu Marcu, spre exemplu, în cazul eşecului de supraveghere a liderului pieţei asigurărilor, aflată acum în anticamera falimentului. Am scris şi am contribuit la respingerea acestei iniţiative ticăloase încă din februarie 2021.
- Un an şi patru luni de complicitate pentru ca City să mai încaseze peste 3 miliarde de lei sub mandatul lui Marcu şi să sifoneze jumătate.
În baza acestor (false) garanţii, Nicu Marcu, cel care şi-a luat imediat după numire, ca şef de cabinet pe fostul directorul adjunct al SRI, generalul Voinescu (fost lucrător al Securităţii comuniste anti-NATO) a acordat, de facto, garanţii grupului infracţional de la City Insurance şi mai ales timp, pentru a mai sifona încă alte sute de milioane de euro.
În mod real, timp de aproape un an de la numire (iunie 2020 - iunie 2021), Nicu Marcu nu a luat nicio măsură reală pentru a opri sifonarea banilor asiguraţilor.
Din contră, precum ,,fidejusorul'' Camenco Petrovici din cazul FNI, a oferit falsa garanţie asiguraţilor că City (despre care acum susţine că avea indicii că este infractoare încă din februarie 2021) este o companie solidă. Complicitatea s-a manifestat multiplu:
- cunoscând că extrasul de cont prezentat de City este falsificat (el susţine că ASF a avut indicii încă din februarie 2021, dar, în fapt, am convingerea că ASF ştia sau trebuia să ştie încă din martie 2017), a permis în continuare City Insurance să emită poliţe RCA. Astfel, în 2020, City Insurance a emis poliţe (marea majoritate RCA) de 2,3 miliarde lei (cu 17% mai mult decât în 2019), din care trei sferturi (1,7 miliarde lei) reprezintă RCA. Doar din introducerea ticăloasă a decontării directe, Nicu Marcu ar fi asigurat, astfel, City Insurance, prin scumpirea de 20%, o sumă anuală de cel puţin 350 de milioane de lei pe care Nicu Marcu a vrut să o ia de la populaţie şi companii şi să o dea acţionarilor falsificatori. Suma ar fi fost suficientă pentru ,,ştergerea urmelor'' extrasului de cont falsificat.
- City Insurance a mers chiar şi mai bine în Trimestrul întâi 2021, în timp ce sifona banii asiguraţilor pe baza unui extras de cont falsificat, despre care ASF ştia. City Insurance a emis, din ianuarie până în martie 2021, poliţe de 648 de milioane de lei (în creştere cu 20% faţă de trimestrul întâi 2020). Sub ,,supravegherea'' lui Nicu Marcu, care ştia despre extrasul de cont falsificat.
- Extrapolând două trimestre de la cunoaşterea realităţii extrasului de cont falsificat, până la jumătatea lunii septembrie, când ASF a anunţat declanşarea procedurii de faliment, City a încasat (deşi ASF cunoştea că este infractoare) peste două miliarde lei, în timp ce ASF aştepta ca investitorii fantomă să aducă 150 de milioane de euro capital.
- Făcând totalul, pe perioada ,,supravegherii'' lui Nicu Marcu, City Insurance a încasat peste trei miliarde lei (600 de milioane de euro), dintre care aproape un miliard de lei (200 de milioane de euro) de la momentul în care ASF a ştiut de la autorităţile elveţiene că City este o societate infractoare şi, prin urmare, Nicu Marcu a fost complice la delapidare, fals, uz de fals, spălare de bani şi evaziune fiscală a acţionarilor.
- Dacă nu ar fi fost complice, Nicu Marcu ar fi trebuit să suspende de îndată emiterea de poliţe RCA de către City Insurance (legislaţia îi permite), încă de la momentul în care a cunoscut că City, ca şi Astra, foloseşte falsuri fără de care nu ar fi fost niciodată o societate de asigurare.
- Complicitatea lui Nicu Marcu s-a manifestat şi prin decizia din iunie 2021, când a trecut în administrare specială a Fondului de Garantare al Asiguraţilor City Insurance în loc să suspende activitatea de emitere de poliţe RCA de către City. Astfel, Nicu Marcu a mai oferit încă patru luni acţionarilor infractori, timp în care, extrapolând rezultatele din trimestrul întâi (rezultatele pe trimestrul al doilea nu sunt disponibile), City Insurance a mai încasat de la asiguraţi încă 864 de milioane de lei (172 de milioane de euro)
- Judecând după rezultatele anului 2020 (când City a încasat prime de 2,3 miliarde de lei şi a plătit pagube de 1,4 miliarde lei), diferenţa de 40% (900 milioane de lei) a pus-o în diverse buzunare. Astfel, pe parcursul mandatului lui Nicu Marcu, mandat care are deja cinci trimestre (cu cinci trimestre mai mult decât ar merita fostul contabil de ocol silvic, şomer până la 28 de ani, plagiator şi hoţ de TVA prin achiziţie trucată şi escrocând Poşta Română), Nicu Marcu a fost complice la transferul în diverse alte buzunare (foarte puţin la salariaţii City) a peste 1,1 miliarde lei, reprezentând diferenţa extrapolată dintre primele încasate şi despăgubirile plătite. Sumă care i se poate imputa lui, care încasează ca preşedinte ASF venituri lunare de cel puţin 15.000 de euro.
- Aşa cum Mişu Negriţoiu căuta pentru Astra Asigurări acţionari în China şi Elveţia (în fapt oferind timp acţionarilor infractori de la Astra pentru a face pierdute sumele sifonate - 200 de milioane de euro), aşa şi Nicu Marcu a oferit timp pentru a se pierde urma banilor, în timp ce societatea despre care Nicu Marcu şi ASF ştiau că este infractoare încasa noi sume, sub mângâierea pe creştet de către Nicu Marcu şi ASF.
- În timp ce City Insurance încasa în continuare prime de asigurare (sub administrarea din iunie a Fondului De Garantare a Asiguraţilor), un nou tip de sifonare a sumelor se producea. Către cine au fost făcute plăţi din Fondul de Garantare a Asiguraţilor în cele patru luni, în care FGA decidea unde se duc sumele încasate prin prime? Au existat companii agreate? Au existat companii care au cumpărat creanţe de la creditorii City, cu discount şi cu plăţi cvasi-imediate din FGA? Informaţiile mele spun că da şi voi reveni.
- Acum, prin terminaţiile guvernamentale ale grupului infracţional care a sifonat banii asiguraţilor prin City Insurance, Nicu Marcu încearcă promovarea unei ordonanţe de urgenţă prin care Fondul de Garantare al Asiguraţilor să contribuie la spălarea banilor sifonaţi de la City Insurance, în loc să meargă pe firul banilor. Se devoalează, astfel, că şi în ultimul moment înainte de revocare, Nicu Marcu acţionează ca şi complice pentru nerecuperarea sumelor sifonate de acţionarii City Insurance.
Şi încă ceva:
1.În Germania, Felix Hufeld, preşedintele BAFIN (Autoritatea de Supraveghere din Germania) a demisionat imediat după scandalul în care s-a dovedit că societatea Wirecard, supravegheată de BAFIN, a fraudat investitorii. La fel şi Elisabeth Rogele (a doua în comandă după Hufeld), pentru eşecul în supraveghere. Echivalentul lui Nicu Marcu şi a Doinei Dascălu, prim-vicepreşedinte.
2.Markus Braun, fostul şef al Wirecard, a fost deja arestat de două ori (prima oară a ieşit pentru o cauţiune de cinci milioane de euro, iar în 22 iulie 2020 a fost arestat a doua oară). Împreună cu el, şi alţi doi membrii ai board-ului Wirecard.
3.Procurorii germani i-au arestat sub motivul că şefii Wirecard au conspirat să obţină împrumuturi frauduloase de 3,2 miliarde de euro.
4.În Germania, nici Hufeld şi nici Rogele nu a încercat ticăloşii de genul decontare directă obligatorie, astfel încât să fie complici precum Nicu Marcu la frauda de la City Insurance. Dacă încercau sau închideau ochii (cu ştiinţa comiterii de infracţiuni de către City), erau arestaţi de îndată. Cum ar fi fost ca Hufeld şi Rogele să fi impus un soi de decontare obligatorie a plăţilor on-line făcute pentru cazinouri şi site-uri de pornografie (aşa a început Wirecard), prin Wirecard, ceea ce, de facto, a încercat Nicu Marcu prin ,,decontarea directă obligatorie'' în cazul poliţelor RCA, serviciu auxiliar şi care nu are nicio legătură cu activitatea de asigurare a societăţilor ,,supravegheate'' de ASF?
5.Am demonstrat că ASF, deşi pretinde că ştia doar din februarie 2021 că City Insurance a falsificat un extras de cont, a oferit timp pentru majorarea fraudei de la City Insurance şi pentru majorarea pagubei. În Germania ar fi fost arestaţi imediat. Chiar şi pe legislaţia din România ar fi trebuit să se afle măcar sub control judiciar.
6.În episodul următor voi arăta indiciile că ASF ştia şi ar fi trebuit să ştie încă din martie 2017 (sub mandatul lui Mişu Negriţoiu şi a celor pe care i-a adus prin ,,concurs'' la ASF - directorul supravegherii, directorul juridic etc.) că extrasul de cont prezentat de către acţionarii City este fals. În martie 2017, protocolul cu SRI (unde director adjunct era George Voinescu - actualul director de cabinet al lui Nicu Marcu) şi ASF (unde preşedinte era Mişu Negriţoiu, fost lucrător în comerţul exterior al Securităţii), avea deja aproape trei ani. Protocolul a fost semnat inclusiv pentru verificarea unor aspecte de genul extraselor de cont false. Voi prezenta, într-unul din episoadele următoare, că, în fapt, acest protocol a fost folosit inclusiv pentru ştergerea urmelor falsificării de documente bancare chiar de către funcţionari ai ASF.
7.Dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară condusă de Mişu Negriţoiu a certificat în martie 2017 extrasul de cont falsificat în ciuda informaţiilor SRI sau în baza lor, este un subiect pe care îl discutăm în episodul următor.
8.Cu certitudine, Mişu Negriţoiu s-a uitat pe acest document exact cum a făcut banca pe care o conducea, fie ca director, fie ca preşedinte pe documentele falsificate de prin care ING Bank România când aceasta încălca embargoul impus de SUA şi de Departamentul de Stat al Iran-ului, ajutând infracţional Iranul aflat sub embargou să importe, prin falsificarea documentelor de provenienţă, bunuri interzise.
Până atunci, o altă complicitate la scutul ASF se devoalează. Prin lipsa de supraveghere reală a ASF, asigurătorii au majorat deja preţul poliţelor RCA cu până la 70%, invocând pretextul mincinos că din cauza falimentului City, aşa cum am arătat aici.
Iar Florin Cîţu, care a declarat sâmbătă că ar vrea să vadă "dacă falimentul a fost ascuns - aici sunt alte probleme; dacă situaţia a fost ascunsă, atunci ar fi o problemă", ar trebui ca, înainte să semneze o OUG prin care să acopere fructele infracţionale ale reţelei de la City Insurance şi care include funcţionari din ASF, să procedeze ca premier şi parlamentar, (poate) viitor preşedinte PNL, la demararea de urgenţă a revocării lui Nicu Marcu, preşedinte ASF. Oare Florin Cîţu nu îşi pune întrebarea de ce a simţit nevoia Mişu Negriţoiu, care a văzut şi verificat în 2017 extrasul de cont falsificat de City, să îl atace zilele trecute? De ce îl atacă Alexandru Nazare, fost ministru de finanţe demis de Cîţu şi cel care a promovat ticăloşia ,,decontării directe obligatorii'', fără succes, totuşi? De ce Nicu Marcu, ajuns preşedinte ASF pe cârdăşia PSD-Pro România susţinută de Ludovic Orban (în urma unui troc în care socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, a devenit vicepreşedinte al Curţii de Conturi pe locul lăsat liber de Marcu)? Dacă Florin Cîţu nu acţionează acum, devine evident complice al grupului infracţional care a devalizat City Insurance.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:20)
Felicitări domnule Soviani, în primul rând pentru jurnalismul de calitate, și în al doilea rând pentru curajul de a înfrunta mafia!
Este foarte ușor să se descopere cine a furat. Așteptăm parchetul să acționeze. Lucrurile nu se pot lăsa așa. Dacă parchetul nu acționează repede și în forță ar fi un semnal tuturor mafioților că statul s-a retras și ștafeta s-a predat. Și o să urmeze anarhia.
1.1. Corectie! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de hateR Rational în data de 20.09.2021, 00:29)
Problema cu City e de pe vremea lui Mișu. A știut. A tăcut. Atunci lipseau a MCR și SCR cam 5o de milioane. Euro. Dar "s-au înțeles". Acum se aruncă totul le pădurarul Nicu. Ăsta nici nu știe ce e o asigurare. Dar nu se precizează niciunde numele LEONARDO BADEA. Și el a fost președintele ASF. Și el știa de City. Și el a tăcut mâlc pe 15000 de euro lunar. De ce e protejat și albit???
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:40)
Pentru ca n-a pleznit la el, ci l;a padurarul Nicu Marcu, care Nicu Marcu crede ca daca da vina pe faptul ca este prost si incompetent, atunci i se trece cu vederea ca este corupt.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:49)
Incompetent si grandoman nu ii mai ajungeai cu prajina la nas cand a fost numit la ASF. El nu s-a gandit o clipa ca nu are pregatirea necesara pentru functia asta. El a crezut ca votul politic tine loc de competenta. Parlamentul l-a numit in unanimitate. Acuma sa raspunda solidar. Asa-i cand pui un contabil la ocolul silvic sef la piata financiara: duci tara in cap de tot.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:55)
Ai perfecta dreptate. Leo cred ca este innebunit. Falimentul asta ii strica planurile de a deveni Guvernator. Tocmai acum cand mergea pe burta si astepta in liniste sa treaca timpul. Ce sa zic? Ghinion!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 06:48)
Am observat in ultimul timp o oarecare agitatie publica la domnul Leonardo Badea printr-o serie de cateva articole despre dobanzi, clima etc. Articole, de altfel, destul de cuminti, iar cel despre incalzirea globala a fost de-a dreptul emotionant, cred ca daca domnisoara Greta (cea care ne spune ca nu are nevoie de scoala ca sa inteleaga ce se intampla in lume) a plans cand l-a citit.
Si pentru ca eu cam sufer de scenarita, am stat si m-am intrebat brusc daca nu cumva domnul Leonardo viseaza la functia de guvernator al BNR?
1.6. Corect (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Roquetman în data de 20.09.2021, 09:30)
Exact! Articole, de fapt, fara nicio noima, in afara de una singura: sa-l tina pe acest impostor academic in atentia opiniei publice si sa-i formeze un profil de posibil guvernator in 2024, cand expira mandatul lui Isarescu. Nu sunteti singurul care s-a gandit la asta, s-au mai gandit si altii si evenimentul nu este cu desavarsire exclus nici chiar acum, daca ne gandim la traditia indelungata a acestei tari de numi politic impostori in functii de varf.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 19:33)
Presiune sa plece si LBadea de la Bnr.
1.8. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 20.09.2021, 20:34)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:21)
Wow!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:29)
Da... WOW, și chiar aș adaugă WTF :))
Zici că suntem în anii 90. Debandadă!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:34)
Asa, si?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:42)
Atat ai putut sa spui?
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:46)
Dialog ca sa te lamuresti:
- A murit Ceausescu.
- Asa, si?
- Ai dreptate, si Aristotel a murit.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 00:51)
Ai dreptate, si City a dat faliment.
3. Hazardu moral
(mesaj trimis de Anonim în data de 20.09.2021, 08:15)
ASF știe că peste 80% dintre români nu-și permit să dea mai mult de 300 lei pe RCA și a lăsat situația sa băltească. În tot acest timp băieții de la City au scos banii din țară cu sacii...
4. Fara legatura cu articolul ...
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 08:31)
De ce au intrat in faliment Astra, Carpatica , City ?
Pentru ca nu au avut bani pentru cerinta de capital. Niciuna din companii nu a fost in situatia in care despagubirile erau mai mari decat primele incasate sau au intrat in incapacitate de plata.
ASF a cerut sa se aduca 300 milioane de euro dar nimeni nu a pus intrebarea pentru ce sunt acesti bani . Pentru ca ei nu sunt pentru nimic , doar sa fie acolo. Pt ca de la Bruxelles s-a hotarat ca sa fie aproape imposibil pentru o firma oarecare sa fie asigurator, domeniu rezervat marilor grupuri.
Dar asta nu are legatura cu articolul de fata , care are alt scop. Dezamagitor Soviani de data aceasta...
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 09:03)
Deci sifonarea banilor și neplata despăgubirilor e ceva ok și normal dacă patronul e roman, ba chiar ginerele lui Adrian Năstase? :))
4.2. Asiguratorii nu sunt buticuri (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Roquetman în data de 20.09.2021, 09:34)
Firmele de asigurare nu sunt si nici nu trebuie sa devina niste scheme Ponzi. Asta sustii matale, nu? Nu orice butic de la colt de strada trebuie sa fie asigurator, domnule! Daca nu sunt in stare sa asigure cerinta de capital, sa-si schimbe profilul, sa fabrice si sa vanda acadele.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 10:10)
In cazul acestor companii falimentul a venit ca urmare a unei decizii ASF. Nu era niciuna in incapacitate de plata. Sa nu uitam ca la ASTRA chiar ASF-ul a bagat-o in faliment dupa ce au numit administrator special.
Solvency II a introdus bariere de intrare in piata uriase.
Ce o sa mai urlati cand o sa vedeti noile preturi la RCA , facute de companiile "solide".
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 10:29)
Majorarea cerintelor de solvabilitate este in interesul asiguratilor si al pietei, ca sa nu avem falimente de astea cu efect de domino. City nu au avut de la inceput cerintele de capital. Ce tampenie a fost declaratia aia ca ne-am bazat pe un imprumut care nu a mai venit! Asta nu este recunoastere?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 08:34)
Nicu Marcu & co la puscarie.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 09:12)
Toti trebuie sa mearga la puscarie, incepand cu negritoiu si terminand cu marcu si gastile din asf
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 09:48)
Sa incepem cu Marcu, ca e in exercitiu!
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 11:12)
URGENT DEMITEREA CONSILIULUI ASF! Acum in ceasul al 13 lea cineva din tara asta sa ia masuri sa opreasca jaful si hotia din asigurari ! E deja mult prea mult si vinovatii trebuie sa raspunda ! Incepand cu Negritoiu, Badea, Marcu , Rosu, Armeanu, Dascalu, Golovatic , Valentin Ionescu, Musat Marilena toti sunt autorii morali ai haosului si coruptiei din asigurari !
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 20:01)
Tare poza!!! Sa știți ca nu e fake :))) acum ca ma uit mai bine, se bandana asta este unisex si este potrivită pentru toți aia din asf care au participat la dezastrul city. Așa, in raportul anual pe 2021, in poza de grup cei 9!!! Si la pagina urmatoare pot sa faca un alt grup golovatec, marlena musat, si valenin ionescu, zis si [Comentariu eliminat conform regulamentului].
Ar fi mai usor si la pozele pentru dosarul de la jilava. Sau rahova ca poate gasesc ei vreun gardian care nu avea rca la city si ii ajuta sa stea acolo.
5.5. Piața de capital (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de Și Gradinescu în data de 21.09.2021, 00:18)
Sa nu uitam de piața de capital,
Sa răspundă și vicepreședintele Gradinescu pentru ce face in piața de capital.
Sa se facă Curatenie complet in ASF,
Nu uitați cel puțin și de ceilalți 2 președinți responsabili, Leonardo Badea și Mișu Negritoiu.
La piața de capital Gradinescu face toate golăniile..
Președinții se schimba, dar vicepreședinții mai greu..
Afacerile cu SIF-urile, cu alte companii pe piața de capital le face Gradinescu..
Amendează și terorizează unde are interese și se face ca nu vede unde chiar se întâmpla nenorociri..
Gradinescu acoperă manipulări de piața de capital...
5.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2021, 02:02)
Gradinescu este un golan prost parvenit si impostor care a distrus o piata.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 11:15)
Cum se face ca șeful actualilor din ASF este fost actuar șef la City Insurance, venit în ASF direct de la City. Ce supraveghere a făcut ASF la City cu astfel de combinații?
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 11:17)
Felicitări, foto care spune tot! Vedem cu toții pe mana cui a ajuns tara! Pe asta nu l-a pus PSD-ul ca urmaș a lui Leo Badea? O tara de ticăloși...
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 20:27)
Ba da! PSD l-a pus pe marcu impostorul. Ca si pe toți ceilalți dascalu, rosu, jardinieru, nevasta lu olguta si stelele academice ale partidului, armeanu si socol
Felicitari radu soviani si bursa!
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 11:19)
In mare are dreptate Soviani, e clar ca ASF-ul este implicat (a știut si a girat toate matrapazlâcurile City Insurance) ... însă pe alocuri si aberează gen partea cu ING Romania si exportul către Iran aflat sub embargoul. Ideea ca a descoperit Soviani asta si a luminat si departamentul de stat SUA, e de-a dreptul ridicol.
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 13:29)
Nu stiu daca Soviani a descoperit-o, dar informatia este veridica.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 11:45)
E limpede ca in Consiliul ASF trebuie operate niste arestari urgente.Toata increderea in piata financiara a fost daramata de aceasta gasca mafiota in frunte cu Marcu.
Nu intamplator avem si mafia de la sifuri protejata,alta componenta cu risc sistemic unde ASF e complice la furt(evident in schimbul unor avantaje personale-numiri in functie,bani).
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2021, 00:22)
Cred ca probleme mai mari sunt la segmentul pieței de capital, acolo unde șeful la șefi Gradinescu face toate combinațiile..
Pana când?
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 12:09)
Când luăm la analizat contribuţia hotărâtoare a ASF la PRĂPĂDUL de la Harinvest?????
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 15:58)
lumea se agita inutil , hotii si gardienii fura cot la cot , prin urmare cine sa faca dreptate ?
12. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 16:48)
D-le Soviani, chiar îmi pare rău de atâta munca in zadar! Toți sunt foști și actuali securiști. Corb la corb nu/și scoate ochii!Toate devalizarile au fost știute, s-au dispus dispus anchete și... atatSe susțin unii pe alți!
12.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de MAKE în data de 20.09.2021, 18:45)
Muncim in zadar?
Si ce propui?
Sa ne apucam de agricultura?
Matale gindesti ce spui, sau doar scrii litere?
13. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 19:44)
Toate firmele de asigurari fura banii oamenilor si mint la greu... Firmele de asigurari si ASF ul trebuie desfiintate . Daca iti lovesti masina o repari mai ieftin si mai bine decat prin firma de asigurari... Desfiintati firmele de asigurari care fura banii oamenilor cu complicitatea politicienilor care te obliga sa iti faci RCA .... Opriti hotia firmelor de asigurari....
14. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 19:51)
Asf-ul este cangrenat în totalitate asa cum sistemul politic din România este și el cangrenat .
Oare ne vom mai însănătoși vreodată?
15. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 19:55)
Asigurările sunt la pământ!
Sif-urile se tranzacționează la valori subunitare adică mai mici de 50 % .
Unde este a.s.f.-ul? Mai exista sau nu?
În ce tara trăim?
15.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 15)
(mesaj trimis de Alex în data de 21.09.2021, 00:32)
Aici Domnul Vice Gradinescu este pe combinații mari, acum ca SIF5 l-a angajat le Copariu.
Cât de tampiti sa fie SIF5 sa îl angajeze pe Copariu? Ce vor sa spună cei din SIF5, ca nu își părăsesc oamenii din ASF care lucrează pentru ei atât timp cât sunt angajații ASF, ca apoi in caz de necaz le asigura ei un post bun.
Gradinescu trebuie sa răspundă, cazuri mari, SIF1, SIF2, SIF3, SIF4, SIF 5, cam toate sif-urile, nu? Apoi ONE, ELGS, ALT...și încă câteva..
15.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 15.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2021, 01:57)
Acest buboi numit Gradinescu este tatal si mama prostiei pe pamant.
16. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 20.09.2021, 21:13)
...
17. Alo DNA
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 21:32)
De infracțiunile de abuz in serviciu si neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave s-a auzit? Hai ca sunteți deja sesizări, domnilor procurori. Surprins a fost floare la ureche pe lângă City. De ce mai e Odobescu liber? De ce plătește toata lumea pagubele după falsurile lui?
17.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2021, 21:33)
Euroins voiam să zic
18. fără titlu
(mesaj trimis de Teodor în data de 20.09.2021, 23:50)
Felicitări pentru profesionalism și curaj!
Autoritățile în drept sunt surde, mute, sau compromise?
19. Sa nu uitam
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2021, 05:44)
Când s-au furat acțiunile la Harisvest dl Soviani era purtătorul de cuvânt al Asf pe zeci de mii de euro. Moral al fi sa reproducă pozițiile domniei sale publice de atunci. Sau dacă se vrea apostolul dreptății sa nu inchida un ochi pana când banii furați în atunci nu le sunt restituiti pagubitilor.
19.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.09.2021, 07:31)
Sigur ca va raspunde dl. Soviani in episodul nr.Ii. Cred ca de aceea inca nu l-a publicat, pentru ca trebuie sa relateze pe larg cati de corect a fost ASF-ul cand era dumnealui purtator de cuvant in cadrul acestei institutii si incasa salariul meritat de mii de euro. Doar nu s-a coiborat sa lucreze intr-o institutie corupta pe mii de euro, nu?