Preda îi solicită lui Băsescu să respingă propunerile pentru şefia DNA şi a Parchetului

F. A.
Politică / 4 ianuarie 2013

Preda îi solicită lui Băsescu să respingă propunerile pentru şefia DNA şi a Parchetului

Europarlamentarul PDL Cristian Preda i-a solicitat, ieri, preşedintelui Traian Băsescu să nu accepte propunerile făcute de ministerul Justiţiei privind procurorul general şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arată sursele de presă.

Europarlamentarul a menţionat faptul că CSM a cerut alţi candidaţi, acordându-le celor doi aviz negativ:

"Mă aştept şi chiar îmi îngădui să-i solicit, în numele interesului public, să nu accepte propunerile pe care i le-a făcut ministrul Justiţiei, doamna Pivniceru, referitor la procurorul-şef al DNA şi la procurorul general. Cred că preşedintele trebuie să urmeze mai degrabă avizul CSM, care a cerut alţi candidaţi, practic, a spus că nu e în regulă ca propunerile făcute de ministru să treacă".

Cristian Preda este de părere că "în general, ar fi bine, ar fi sănătos, pentru România în primul rând, ca în chestiunile europene să nu mai asistăm la ruptura penibilă pe care am văzut-o anul trecut, de la reprezentare, la conţinutul reprezentării, ca să zic aşa, la conţinutul prezenţei noastre europene. Anul 2013 va fi un an greu pentru Uniune, o anunţă şi europenii, o anunţă şi partenerii noştri de peste Ocean, americanii şi cred că nu ne permitem să facem pe năzuroşii şi pe aroganţii în raport cu Uniunea Europeană şi de asta cred că o aprofundare a discuţiilor în chestiunea europeană, în plan intern şi nu stimularea unei lupte stupide ar fi un lucru foarte bun şi pentru preşedinte şi pentru premier".

CSM a dat la 22 noiembrie un aviz negativ după audierea lui Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu, propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru conducerile DNA, respectiv PÎCCJ. Avizul CSM este consultativ, decizia finală cu privire la numirea celor doi fiind a preşedintelui României.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cine dracu e stambu asta. Ce figura de cretin. Cine este el sa se amestece in treburile tarii. Este el ales de toata populatia Romaniei??? Nu cumva este ala care alaturi de Monica Macovei a manipulat UE impotriva Romaniei?/? O javra.

    Are ceva 'nereguli' si nu doreste sa fie controlat?Doreste pe cineva anume sa-l acopere si sa-l ierte?De ce va este teama?Si in poza aratati cam speriat!

    Pe dna kovesi a numit o cu aviz negativ de la csm acum de ce ar fi altfel

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb