Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că soluţionarea cererii de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc de către autorităţile americane ar putea dura până la doi ani.
Cătălin Predoiu a explicat: "Potrivit colegilor americani, întreaga procedură ar putea dura până la doi ani. Potrivit dreptului american, în procedura de extrădare judecătorii examinează şi chestiuni de fond, soliditatea probelor, spre deosebire de majoritatea statelor europene în care chestiunile de fond nu se analizează în cererile de extrădare".
Ministrul Justiţiei a precizat că procedurile de extrădare sunt, în general, complexe, iar cea cu Departamentul de Justiţie al SUA nu face excepţie. Predoiu a subliniat că soluţionarea cererii de extrădare se va face conform legii americane, în această procedură neaplicându-se legea română.
Admiterea cererii de arestare provizorie este doar un prim pas în procedura de extrădare, urmând ca instanţa federală din Florida să se pronunţe pe cererea de extrădare şi să decidă într-un sens sau altul, a adăugat ministrul Justiţiei.
Potrivit lui Predoiu, dacă procurorii americani pierd procesul de extrădare, se poate relua procedura pe legile emigraţiei, în vederea expulzării.