Pregătiţi casele de bătrâni, pensionarii occidentali sosesc în masă!

Ştirea a stârnit senzaţie: Germania, cea mai puternică economie din Europa, este nevoită să îşi exporte bătrânii, în Ungaria, dar putem să fim siguri că în curând va veni şi rândul Româ-niei să îi adăpostească. Motivul aces-tei < delocalizări > este simplu: venitul lor nu este suficient pentru a plăti costul caselor destinate să îi adăpostească după o viaţă de muncă. Îmbătrânirea populaţiei, finanţarea pensiilor şi problemele de dependenţă ale persoanelor vârstnice - un cocktail exploziv pe care guvernele ţărilor europene avansate vor trebui să îl dezamorseze. Soluţiile nu sunt totuşi prea numeroase, deoarece această dificilă ecuaţie economică şi umană se adaugă unei crize care face ravagii în Europa.

Cifra bătrânilor care nu pot plăti costul caselor pentru pensionari în Germania este impresionantă: 400.000 de oameni ajunşi la vârsta senectuţii vor trebui să aleagă între a deveni persoane fără domiciliu fix sau să emigreze într-o ţară în care cos-turile caselor de bătrâni sunt inferioare celor germane. Costuri care sunt, în Germania şi în Franţa, între 2900 şi 3400 de euro pe lună. Ştirea a provocat furia asociaţiilor germane care se ocupă de aceste situaţii şi care atrag atenţia guvernului că este exclus < să fie expatriaţi cei care au făcut din Germania ceea ce este astăzi >. Trebuie să rămânem umani în orice condiţii, spun aceste organizaţii. Dar are Germania, ca şi Franţa de altfel, mijloacele necesare pentru a face faţă unei situaţii atât de grave? Amploarea acestui fenomen va obliga curând poporul german sau francez să îşi pună întrebări esenţiale. Ce este o naţiune? Care trebuie să fie raporturile între generaţii? Care sunt responsabilităţile celor mai tineri faţă de bătrâni?

Evident că nu este vorba de a asista persoanele în vârstă. Ei au muncit şi au cotizat o viaţă întreagă pentru a trăi cu demnitate la bătrâneţe. Dar timpurile când bătrânii rămâneau până la moarte sub acelaşi acoperiş cu copiii lor au trecut. Atunci se pune întrebarea dacă trebuie sau nu eutanasiaţi bătrânii din ţările occidentale avansate care nu pot plăti o casă unde să se retragă. Altfel spus, până la ce vârstă va fi lăsat un bătrân să trăiască în aceste ţări. Întrebari mai mult decât şocante. Cu toate că nimeni nu vrea, pentru moment, să şi le pună, aceasta este dura realitate care se ascunde în spatele deciziei germane de a < delocaliza > bătrânii.

Înainte de a ajuta bătrânii, statele, oricât de bogate ar fi ele, trebuie să absoarbă însă o criză care nu numai că nu dă semne de a se sfârşi dar se accentuează. Într-o zi, care nu este atât de departe precum s-ar crede, statele occidentale vor constata că nu mai au mijloacele necesare pentru a finanţa această criză. O economie bolnavă poate însă suporta îmbătrânirea populaţiei? Soluţia este deci să fie exportaţi bătrânii în case low- cost din străinătate, case în care mâna de lucru, mai mult sau mai puţin calificată, costă mai puţin. Iată rezultatul final al unei mondializări fără limite sau, mai bine zis, al unei lumi devenită fără repere şi care navighează în voia valurilor. Dacă naţiuni vechi ajung să îşi exporte bătrânii, se pune întrebarea dacă noţiunea însăşi de < popor > sau de < naţiune > mai are vreun sens. Poate că însă popoarele se vor trezi la timp şi îşi vor lua destinul în mână: raţiunile economice vor lăsa locul în acel moment unei decizii politice cruciale. Economia liberală degenerată în care profiturile băncilor sunt privatizate şi pierderile acoperite fără limite din fonduri publice se va confrunta atunci cu raţiunea de stat...