Ştirea a stârnit senzaţie: Germania, cea mai puternică economie din Europa, este nevoită să îşi exporte bătrânii, în Ungaria, dar putem să fim siguri că în curând va veni şi rândul Româ-niei să îi adăpostească. Motivul aces-tei < delocalizări > este simplu: venitul lor nu este suficient pentru a plăti costul caselor destinate să îi adăpostească după o viaţă de muncă. Îmbătrânirea populaţiei, finanţarea pensiilor şi problemele de dependenţă ale persoanelor vârstnice - un cocktail exploziv pe care guvernele ţărilor europene avansate vor trebui să îl dezamorseze. Soluţiile nu sunt totuşi prea numeroase, deoarece această dificilă ecuaţie economică şi umană se adaugă unei crize care face ravagii în Europa.
Cifra bătrânilor care nu pot plăti costul caselor pentru pensionari în Germania este impresionantă: 400.000 de oameni ajunşi la vârsta senectuţii vor trebui să aleagă între a deveni persoane fără domiciliu fix sau să emigreze într-o ţară în care cos-turile caselor de bătrâni sunt inferioare celor germane. Costuri care sunt, în Germania şi în Franţa, între 2900 şi 3400 de euro pe lună. Ştirea a provocat furia asociaţiilor germane care se ocupă de aceste situaţii şi care atrag atenţia guvernului că este exclus < să fie expatriaţi cei care au făcut din Germania ceea ce este astăzi >. Trebuie să rămânem umani în orice condiţii, spun aceste organizaţii. Dar are Germania, ca şi Franţa de altfel, mijloacele necesare pentru a face faţă unei situaţii atât de grave? Amploarea acestui fenomen va obliga curând poporul german sau francez să îşi pună întrebări esenţiale. Ce este o naţiune? Care trebuie să fie raporturile între generaţii? Care sunt responsabilităţile celor mai tineri faţă de bătrâni?
Evident că nu este vorba de a asista persoanele în vârstă. Ei au muncit şi au cotizat o viaţă întreagă pentru a trăi cu demnitate la bătrâneţe. Dar timpurile când bătrânii rămâneau până la moarte sub acelaşi acoperiş cu copiii lor au trecut. Atunci se pune întrebarea dacă trebuie sau nu eutanasiaţi bătrânii din ţările occidentale avansate care nu pot plăti o casă unde să se retragă. Altfel spus, până la ce vârstă va fi lăsat un bătrân să trăiască în aceste ţări. Întrebari mai mult decât şocante. Cu toate că nimeni nu vrea, pentru moment, să şi le pună, aceasta este dura realitate care se ascunde în spatele deciziei germane de a < delocaliza > bătrânii.
Înainte de a ajuta bătrânii, statele, oricât de bogate ar fi ele, trebuie să absoarbă însă o criză care nu numai că nu dă semne de a se sfârşi dar se accentuează. Într-o zi, care nu este atât de departe precum s-ar crede, statele occidentale vor constata că nu mai au mijloacele necesare pentru a finanţa această criză. O economie bolnavă poate însă suporta îmbătrânirea populaţiei? Soluţia este deci să fie exportaţi bătrânii în case low- cost din străinătate, case în care mâna de lucru, mai mult sau mai puţin calificată, costă mai puţin. Iată rezultatul final al unei mondializări fără limite sau, mai bine zis, al unei lumi devenită fără repere şi care navighează în voia valurilor. Dacă naţiuni vechi ajung să îşi exporte bătrânii, se pune întrebarea dacă noţiunea însăşi de < popor > sau de < naţiune > mai are vreun sens. Poate că însă popoarele se vor trezi la timp şi îşi vor lua destinul în mână: raţiunile economice vor lăsa locul în acel moment unei decizii politice cruciale. Economia liberală degenerată în care profiturile băncilor sunt privatizate şi pierderile acoperite fără limite din fonduri publice se va confrunta atunci cu raţiunea de stat...
• Notă:
Redactor şef al jurnalului web de noutăţi tehnologice şi industriale Fabrication Mécanique (http://fabricationmecanique.wordpress.cm), Mirel Scherer este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti. Ziarist din 1981 în presa tehnică din Franţa, el a fost redactor şef adjunct al revistei Industrie et Technologies şi "grand reporter" la importantul săptămânal economic şi industrial L'Usine Nouvelle. Specialist în informatica industrială, automatisme industriale şi echipamente de producţie, el a fost distins de mai multe ori cu Trofeul celui mai bun jurnalist, acordat de Clubul presei informatice din Franţa.
1. Nu ocoliţi Romînia! (advertorial)
(mesaj trimis de Tudor Vasiliu în data de 25.01.2013, 10:48)
Dacă vă referiţi la problema euthanasierii bătrânilor germani în Ungaria fără să luaţi în calcul tehnicile de asomare româneşti săvârşiţi o greşeală.
Nursingul românesc, geriatria ba chiar gerontofilia, ecarisajul şi gastronomia aşteaptă să îşi ofere la preţuri decente (e drept că doar în aur sau diamante) serviciile.
Tradiţia românească de respect acordat bătrânilor ca depozitari ai experienţei de viaţă şi ai înţelepciunii a fost, din fericire pentru bătrâneii germani, înlocuită de pragmatismul american scurs din televiziuni: dacă Satele Unite ale Americii au făcut din puşcării o chestie suprarentabilă iar din puşcăriaşi un simbol, ce ne-ar împiedica pe noi să înfiinţăm lăcaşe pentru bătrâni?
Sau, prin Ordonanţă de Urgenţă, bătrânii (occidentali, off course), ar putea fi îngrijiţi de bătrânii noştri obligaţi "să-i ia în spaţiu" dând stfel posibilitatea statului-tătuc să crească preţurile la întreţinere lunar.
Zău, nu subestimaţi România!
Tudor Vasiliu
1.1. Antica ,veche, si de demult (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de B.G. în data de 25.01.2013, 16:56)
Stirea este veche ,de cca 40 de zile! Nu merita comentata dle T.Vasiliu!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Mirel Scherer în data de 18.02.2013, 11:18)
"După cum aţi putut observa articolele pe care le trimit de la Paris nu tratează scoop-uri. Pentru aceasta aveţi destule canale de televiziune româneşti, ziare şi reviste specializate în asemenea gen de ştiri. Obiectivul meu este să semnalez cititorilor din România, tendinţe economice, de societate şi tehnologice. Este vorba de evoluţii de lungă durată. îmbătrânirea populaţiei va da naştere, dacă problema nu este tratată cum se cuvine, la situaţii extrem de grave. Îmi atrageţi atenţia că ştirea este antică, vă mulţumesc. Ea a fost semnalată de Financial Times într-un articol, "antic" şi el, apărut cu câteva zile înaintea celui publicat de ziarul Bursa. Binecunoscutul cotidian englez a considerat pe bună dreptate, că nu este vorba de un scoop, ci de o evoluţie a societăţii care poate fi tratată şi la 40 de zile de la semnalarea ei. De altfel, vom mai avea ocazia, din păcate, să tratăm acest subiect trist...