În această dimineaţă, poliţiştii din Ilfov efectuează opt percheziţii la persoane bănuite că au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 101.774.000 de lei, prin evaziune fiscală, iar şapte mandate de aducere vor fi puse în executare, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează percheziţii la locuinţele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu electronice, echipamente electrice, jucării şi bunuri de uz casnic.
Activităţile se desfăşoară pe raza municipiului Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Poliţiştii vor conduce la audieri şapte persoane, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale.
Potrivit poliţiştilor, din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 - 2014, persoanele bănuite, prin intermediul unor societăţi comerciale de tip fantomă, au importat mărfuri provenite din China, pe care le-ar fi valorificat pe piaţa internă fără a le evidenţia în contabilitate şi fără a declara la organele fiscale veniturile obţinute.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.