Premierul Poloniei spune că şi-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, în timpul vizitei lui Starmer la Varşovia

R.S.
Internaţional / 18 ianuarie

Premierul Poloniei spune că şi-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, în timpul vizitei lui Starmer la Varşovia

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că şi-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit şi UE în cadrul întrevederii cu prim-ministrul britanic Keir Starmer în timpul vizitei acestuia la Varşovia, potrivit dpa.

Tusk, care a fost preşedinte al Consiliului European atunci când Marea Britanie a votat pentru ieşirea din blocul comunitar, a declarat că va ''purta aceste visuri în inima sa'', întrucât ''uneori ele devin realitate în politică''.

Premierul britanic, care a avut vineri o întâlnire bilaterală cu Donald Tusk, a exclus în mod repetat revenirea la uniunea vamală sau la piaţa unică, dar a declarat că doreşte să aprofundeze relaţiile post-Brexit cu Bruxellesul.

La conferinţa de presă comună cu Starmer, premierul polonez a spus, adresându-i-se: ''Sunt sigur că vă amintiţi când am aflat despre rezultatele referendumului Brexit. Prima mea reacţie emoţională a fost să spun: 'Deja mi-e dor de voi'. Îmi amintesc de briefingurile noastre de presă ca şi cum ar fi fost ieri. Deja mi-e dor de voi, asta am spus''.

''Nu este vorba doar despre emoţii şi sentimente - sunt conştient că este un vis al meu, ca în loc de un Brexit să avem un Breturn'', a afirmat Donald Tusk. ''Poate că este doar o iluzie. Aş prefera să fiu optimist şi să port aceste visuri în inima mea - uneori ele devin realitate în politică''.

În timpul conferinţei de presă, Starmer nu a intrat în detalii cu privire la Brexit, dar a subliniat necesitatea unei cooperări strânse între aliaţii europeni pe teme precum traficul de persoane şi securitatea.

El a discutat cordial cu omologul său polonez, spunându-i: ''Polonia deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE. Vreau să te felicit, Donald, pentru că ai făcut din securitatea europeană punctul central al preşedinţiei poloneze, deoarece asta este problema timpului nostru''.

Starmer a sosit în Polonia după ce s-a întâlnit joi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, unde a promis că Regatul Unit îşi va ''juca rolul'' în garantarea securităţii Ucrainei, oricare vor fi prevederile unui eventual acord de pace cu Rusia.

La Varşovia, el a discutat cu Tusk despre un nou pact bilateral de apărare, pe care premierul polonez a declarat că speră să fie ratificat ''în acest an''.

Acesta prevede aprofundarea legăturilor dintre industriile noastre de apărare, a spus Starmer: ''Marea Britanie a încheiat numai în ultimii trei ani contracte cu Polonia în domeniul apărării de 8 miliarde de lire sterline (9,7 miliarde de dolari), iar astăzi mergem mai departe, deschizând un nou birou comun de programe la Bristol pentru a pune în aplicare parteneriatul nostru în valoare de 4 miliarde de lire sterline, în vederea furnizării pentru Polonia a următoarei generaţii de sisteme de apărare aeriană''.

''Împărtăşim un angajament de nezdruncinat faţă de NATO şi un angajament de nezdruncinat faţă de Ucraina'', a adăugat el.

Starmer a profitat de vizita sa, care intervine pe fondul preocupărilor legate de o potenţială schimbare a poziţiei SUA faţă de Ucraina sub preşedintele ales Donald Trump cu doar câteva zile înainte de învestirea acestuia, pentru a-i îndemna pe liderii europeni ''să-şi dubleze eforturile'' în sprijinul Kievului.

''Nu trebuie sub nicio formă să acceptăm că acum este momentul să renunţăm'', a spus el. ''Acum este momentul să ne dublăm eforturile''.

Tusk şi Starmer speră că noul pact de apărare va ajuta Regatul Unit şi Polonia să colaboreze mai strâns pentru a proteja Europa de agresiunea rusă şi pentru a coordona combaterea reţelelor de traficanţi de persoane.

Într-un rezumat al întâlnirii lor bilaterale, Downing Street a indicat că cei doi premieri au purtat discuţii ''calde şi productive'' pe teme precum migraţia, energia şi abordarea ''ameninţărilor comune - inclusiv agresiunea continuă a lui Putin''.

Starmer s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele polonez Andrzej Duda, cu care a convenit că Ucraina ''poate conta pe sprijinul Regatului Unit şi al Poloniei atât timp cât este necesar'', potrivit unui purtător de cuvânt al executivului britanic, scrie dpa.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ce mare vedeta a ajuns si acest Dorinel,

    pus in functie de Ursula Pfitzer, 

    Iata cauza calitatilor “exceptionale” a politicienilor actuali = 

    a) oamenii potriviți trebuie să fie puși la putere la toate nivelurile societății  

    b) orice elemente perturbatoare trebuie eliminate sau suprimate. 

    Nu sunt principii ale unei dictaturi comuniste ci se gaseste pe site-ul web al organismului de elaborare a politicilor UE – Forumul Economic Mondial. 

    Ce mai democratie occidentala si stat de drept !!! 

    De asta Georgescu este demonizat.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Sunt principiile lui Putler.

      Învață limba română.

      Georgescu este un comunist ceaușist. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb